Iașul, capitala mascaricilor cozurțoiești

0
12
Cozet și Urțoi

Iașul are doi campioni la farsa politică: Cozet și Urțoi. Ea, specialistă în răzgândeli spectaculoase și metrou imaginar, el, expert în trenuri suspendate care sfidează gravitația… și logica. Sunt doi mascarici, dar cu vrajeli de doi lei au reușit să ajungă sus: ea în Parlament, el în vreun minister de nimeni știe ce.

Cozet Kikăirău transformă metroul din „prostie utopică” în „proiect vizionar” mai repede decât un tramvai face viraj la Copou. Urțoi zboară cu trenul suspendat prin aerul deasupra orașului, ca și cum Iașul ar fi Disneyland, nu orașul unde gropile au codul roșu de ani de zile.

Metrou-n jos, tren în sus, iar ieșeanul rămâne în tramvaiul de 1982, privind cum doi oameni lipsiți de atenție și de realitate reușesc să facă… ceva, oricum, și să se bage în seamă. Două personaje ridicole care fac lumea să râdă și să se întrebe: cum de le iese?

Dialogul vatmanilor:

— Ioane, ai văzut? Cozet vrea metrou, Urțoi tren suspendat.
— Da, și totuși ei ajung sus, iar noi rămânem în tramvai cu geam spart.
— Poate ar trebui să se unească, să ne facă viața și mai amuzantă.
— Sigur, două mascariciuni în tandem. Noi doar râdem… sau plângem?
— Atât cât să ne ținem de burtă. ‎

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments