Adrian Șovea, un tânăr alergător din Iași, continuă să uimească România prin determinarea și empatia cu care aleargă pentru a schimba vieți. La doar 27 de ani, el își dedică timpul liber copiilor din familii vulnerabile pentru care strânge donații alergând sute și chiar mii de kilometri. În urmă cu două luni, Adrian a traversat România de două ori, pe o distanță de 2100 de kilometri, reușind să aducă sprijin copiilor aflați în nevoie. Curajul și determinarea lui devin un exemplu despre cum un singur om poate face diferența.
Adrian se pregătește acum de un nou efort impresionant, dedicat campaniei de Crăciun pentru 400 de copii vulnerabili. Tânărul aleargă nu doar pentru performanță, ci pentru a aduce speranță acolo unde lipsește cel mai mult. Prin fiecare kilometru parcurs, Adrian încearcă să mobilizeze comunitatea și să inspire cât mai mulți oameni să se alăture cauzei.
Adrian Șovea, Ultramaratonist Caritabil: „In perioada aceasta avem campania de Craciun prin care sustinem 400 de copiii vulnerabili din Iasi din 5 comunitati diferite carora dorim sa le oferim un Craciun mai bun.
R: Mai exact, ce doriti sa le oferiti?
Pentru fiecare copil ne dorim sa le oferim cate un cadou simbolic, o gecuta de iarna, cateva perechi de ghete, dulciuri, orice si-ar dori un copil de Craciun.”
Pentru mulți dintre acești copii, ajutorul primit ar putea însemna primul lor Crăciun cu adevărat fericit.
Adrian Șovea, Ultramaratonist Caritabil: „Incepand cu data de 27 noiembrie voi incepe alergarea de la Palatul Parlamentului din Bucuresti, o cursa de anduranta de 400 km, pe o perioada de 5 zile si voi ajunge pe 1 decembrie la Iasi in centrul orasului, la Palatul Culturii.”
Pe întregul traseu, va fi însoțit de Rareș, prietenul său, care îl va susține pe bicicletă și va documenta fiecare pas al acestei curse caritabile.





















































