­­­­­Studiul de fezabilitate pentru proiectul trenului metropolitan Iași va fi finalizat în luna decembrie

0
4

Studiul de fezabilitate contractat de Primăria Municipiului Iași pentru proiectul trenului metropolitan va fi realizat până la sfârșitul acestui an. Ulterior, documentul va fi depus de Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMPTI) la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru a obține finanțare europeană prin Programul Transporturi 2021 – 2027.

­­­­­Studiul de fezabilitate pentru proiectul trenului metropolitan Iași va fi finalizat în luna decembrie

„Îmbunătățirea mobilității în Zona Metropolitană Iași este o prioritate absolută în condițiile în care populația Municipiului Iași și a comunelor învecinate a depășit deja 500.000 de locuitori, la care se adaugă un număr considerabil de rezidenți din alte județe și studenți. Ca urmare, modernizarea și extinderea transportului public este o provocare majoră pentru care facem toate demersurile necesare. Trenul metropolitan nu va substitui actualele modalități de transport, public sau individual, ci îl va completa, în scopul de a descongestiona traficul rutier. Este un proiect foarte important, dar am speranța că, împreună cu partenerii noștri din Zona Metropolitană, Consiliul Județean, CFR, Ministerul Transporturilor și Guvern, vom reuși să îl realizăm”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Documentația de „Extindere a transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași” este întocmită pentru o sumă circa 8 milioane de lei de o asociere de firme conduse de TPF Inginerie. Durata contractului este de 18 luni din care șase luni (iulie – decembrie 2025) pentru elaborarea studiului de fezabilitate, și 12 luni (ianuarie 2026 – ianuarie 2027) pentru obtinerea avizelor și elaborarea de documentații de achiziții publice pentru servicii de operare a trenului metropolitan, pentru achiziție de material rulant etc. Documentatiile preliminare au fost întocmite, predate și recepționate în luna noiembrie, iar documentația tehnico-economică – studiul de fezabilitate – va fi finalizat și recepționat în luna decembrie 2025.

În paralel, pe lângă obținerea diverselor avize, în ultimele două luni au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanții Primăriei Municipiului Iași, AMPTI și TPF Inginerie cu reprezentanți ai JASPERS, Autorității pentru Reformă Feroviară, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe teme ca: valoarea totală investițională; corelarea proiectului de tren clasic pe ruta Iași – Pașcani – Suceava cu trenul metropolitan; achiziționarea de garnituri de trenuri electrice noi prin proiect; electrificarea tronsoanelor de cale ferată de la Iași la Ungheni etc.

Studiul de fezabilitate analizează liniile existente ale CFR, în total aproximativ 57 kilometri de cale ferată, în vederea modernizării și adaptării acestora la specificul unui tren metropolitan. AMTPI, entitatea responsabilă de implementarea trenului metropolitan, propune trei segmente de traseu pentru prima etapă a proiectului:

  • Podu Iloaiei – Nicolina (25 de kilometri): acest traseu include 11 stații, dintre care unele sunt deja existente: Podu Iloaiei, Dumești, două stații în Lețcani (una existentă), Phinia (Delphi), Antibiotice, Mall Moldova, Canta, Țigarete, Gara Iași (existentă) și Nicolina (existentă);
  • Nicolina – Ungheni (19 kilometri): propus cu nouă stații: Nicolina, Frumoasa, Socola (stație existentă), Tehnoton, Vlădiceni, Holboca, Cristești (existentă), Ungheni – România și Ungheni – Republica Moldova.
  • Nicolina – Picioru Lupului (13 kilometri): tot cu nouă stații: Nicolina, Frumoasa, Piața Sudului, Fortus, Horpaz, Lunca Cetățuii (existentă), Ciurea, Picioru Lupului și Bârnova.

Aceste stații sunt evaluate în cadrul studiului de fezabilitate, iar traseele pot fi ajustate în funcție de recomandările proiectantului.

Într-o a doua etapă de dezvoltare a proiectului trenului metropolitan, cu finanțare după anul 2027, se are în vedere construirea unei linii noi pe relația Holboca – Spitalul Regional de Urgență (via Aeroportul Internațional Iași.

Studiul de fezabilitate realizat de TPF Inginerie va include, pe lângă, analiza infrastructurii existente, investițiile necesare în infrastructura de acces (parcări de tip park & ride, pasaje pietonale, trecerile la calea ferată etc.), necesarul de trenuri noi pentru transportul metropolitan și eventuala construire de pasaje rutiere supraterane noi, precum Pasajul Dacia – Canta (în dreptul Depoului Dacia) și Pasajul șoseaua Iași – Tomești.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments