În contextul negocierilor de pace de la Geneva şi în contextul celor mai recente atacuri în Ucraina, la graniţa cu România, securitatea la Marea Neagră devine un subiect din ce în ce mai important. Şi cel mai important document în această privinţă rămâne Strategia Naţională de Apărare.
Documentul va trece luni prin CSAT, după ce a fost în dezbatere publică. Sâmbătă, Administraţia Prezidenţială a anunţat că au fost preluate propuneri venite de la societatea civilă. Tot săptămâna viitoare, urmează ca documentul să fie trecut prin Parlament.
Dacă ne mai uităm o dată la ce presupune partea publică a documentului, vedem că elementul central în jurul căruia este construită strategia este sintagma de „independenţă solidară” – care se poate traduce aşa: un stat care nu doar se apără, ci îşi apără oamenii. Un stat care acţionează singur, dar ancorat în parteneriate – fie că vorbim de NATO, UE sau SUA.
Strategia porneşte de la faptul că România traversează cea mai tensionată perioadă de după 1945. Războiul din Ucraina a adus riscuri la graniţă – nu doar militare, ci şi energetice şi economice care se traduc prin scumpiri ale energiei şi alimentelor, presiune asupra locurilor de muncă şi risc migraţional.
Iată care sunt pilonii strategiei pentru următorii doi ani:
- apărare modernizată – creşte bugetul apărării
- protecţie civilă – populaţia va beneficia de alerte mai rapide, centre de intervenţie integrate şi infrastructuri sigure
- securitate cibernetică
- noi locuri de muncă prin reindustrializare
- educaţie – combaterea manipulării şi formarea unei culturi de securitate încă din şcoală
- investiţii în sănătate
- combaterea corupţiei şi reformarea administraţiei
Eliminată de Klaus Iohannis din Strategia de Apărare, corupţia va fi definită acum ca ameninţare majoră la adresa Statului, cu efecte directe asupra economiei naționale. Tocmai din acest motiv, preşedintele Nicusor Dan va implica serviciile de informaţii în lupta anti-corupţie, cu accent pe evaziunea fiscală și grupările de criminalitate economică.





















































