Adunarea Generală a Academiei Române a ales, pe 29 octombrie, prin vot secret, noi membri titulari și corespondenți, consolidând astfel misiunea instituției de a recunoaște și promova excelența în domeniile culturii, științei și educației.
Printre personalitățile desemnate se numără scriitoarea Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), devenită membru titular al Secției de filologie și literatură, și prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, ales membru corespondent al Secției de științe medicale.
Potrivit comunicatului oficial al Academiei Române, citat de EduPedu, noii membri titulari sunt:
Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan) – Secția de filologie și literatură
Nicolae-Ovidiu I. Badea – Secția de științe agricole și silvice
Wilhelm Dancă – Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie
În categoria membrilor corespondenți au fost aleși:
Viorel Jinga – Secția de științe medicale
Luminița Chivu – Secția de științe economice, juridice și sociologie
Academia Română a reamintit că, potrivit Statutului instituției și Legii nr. 752/2001, titlul de academician este rezervat exclusiv membrilor titulari.
Alegerile din acest an s-au desfășurat într-un context încă marcat de ecourile controverselor din prima parte a lui 2025, generate de respingerea candidaturii scriitorului Mircea Cărtărescu pentru statutul de membru corespondent. Deși a fost susținut în unanimitate de Secția de Filologie și Literatură, acesta a obținut 73 de voturi din cele 74 necesare în Adunarea Generală.




















































