Un incendiu puternic a izbucnit în această seară într-o hală industrială din localitatea Ipatele, unde erau depozitate utilaje agricole și diverse materiale inflamabile.
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași au ajuns rapid la fața locului, intervenind cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor calificat.
În total, 13 militari acționează pentru limitarea și lichidarea focului, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ipatele.
În sprijinul acestora au fost mobilizate încă o autospecială de stingere și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mironeasa, în timp ce incendiul continua să se dezvolte cu intensitate.
Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 2.000–2.500 de metri pătrați, iar fumul dens rezultat se putea observa de la distanță.
Misiunea este una cu grad ridicat de risc, deoarece în interiorul halei se află butelii cu gaz și butoaie cu motorină, elemente care pot provoca explozii sau pot accelera propagarea incendiului.
Pentru o gestionare cât mai eficientă a situației, în zonă se deplasează și o autospecială de stingere trimisă în sprijin de ISU Vaslui, Secția Negrești, cu un echipaj format din 5 militari.
De asemenea, comandantul Detașamentului 2 de Pompieri Iași se îndreaptă spre locul intervenției cu o autospecială de primă intervenție, iar o nouă autospecială de stingere a fost mobilizată de la Detașamentul 1 de Pompieri Iași.
Pompierii lucrează pentru a limita extinderea incendiului la structurile și bunurile din apropiere, precum și pentru protejarea utilajelor agricole rămase în interiorul halei.
Până la această oră, nu au fost raportate victime.





















































