Universitatea de Științele Vieții din Iași, odinioară bastion al formării medicale veterinare, a ajuns astăzi o fabrică de diplome unde practica reală lipsește, competența se subțiază, iar mediocritatea este promovată cu o liniște sfidătoare. În spatele ușilor pe care scrie „medicină veterinară” se desfășoară un sistem în care studenții sunt abandonați în PDF-uri reciclate, profesorii predau discipline pe care nu le mai practică, iar haosul administrativ și avansările „la rând” sufocă orice urmă de profesionalism. Peste toate, cazurile zguduitoare de abuz sexual asupra studentelor și atmosfera de teamă relevă o instituție care nu doar că a pierdut controlul asupra propriilor standarde, ci și încrederea celor pe care ar trebui să-i formeze.
Universitatea de Științele Vieții din Iași, instituție cu tradiție venerabilă și reputație cândva solidă în medicina veterinară, trece astăzi printr-un proces lent, dar vizibil, de erodare internă. Profesori fără competențe, studenți fără practică și diplome impecabile, perfect inutile pentru o parte dintre absolvenți. În tot acest peisaj amestecat, câțiva profesori buni țin instituția în viață, câteva cabinete private suplinesc ce nu oferă universitatea, iar restul sistemului mimează funcționarea.
Tot mai multe dovezi arată că instituția formatoare a unei profesii esențiale, una unde greșelile se plătesc cu viață, funcționează după o regulă tacită – „Se descurcă cine poate….”. Studenți pierduți în PDF-uri reciclate, concursuri cu câte un singur candidat, cadre didactice fără practică de ani de zile, laboratoare cu aparatură nefolosită și un climat academic în care întrebările sunt tratate de sus. Un sistem care pare construit nu pentru performanță, ci pentru autoprotecție. Aceasta este radiografia pe care o prezintă mai mulți oameni din interiorul USV Iași – cadre, studenți, practicieni.
USV Iași- între catedre ocupate formal, practică absentă și un sistem care își protejează mediocritatea
În ultimul deceniu, statutul de „cadru didactic universitar” în învățământul veterinar ieșean a început să se îndepărteze tot mai vizibil de ceea ce ar trebui să reprezinte: competență, experiență, vocație. Din interiorul Universității de Științele Vieții din Iași, tot mai multe voci descriu un mecanism în care promovările formale, lipsa selecției reale și absența obligațiilor de practică au modelat un peisaj academic aflat, în multe zone, departe de standardele așteptate de la o instituție care formează medici.
În discuțiile purtate cu persoane din interiorul USV, apare un fir comun: avansări realizate pe criteriul „a venit rândul”, concursuri în care există un singur candidat, evaluări care bifează rubrici, nu competențe. La capătul acestor proceduri, în unele discipline ajung persoane care nu au competențe și practică reală în spate, dar sunt responsabile de formarea profesională a generațiilor de viitori medici veterinari.
Cristi Mătură, președintele Colegiului Medicilor Veterinari, descrie o realitate pe care profesioniștii din teren o constată tot mai des. „Funcționează doar datorită celor competenți, nu datorită celor avansați pe simpatii”, afirmă acesta, explicând cum câțiva practicieni reali susțin prin eforturi individuale un sistem care, în ansamblu, se sprijină pe inerție.
La USV, efectele sunt vizibile. Studenți care învață imagistică de la persoane care nu folosesc ecograful în practică. Laboratoare unde aparatura rămâne închisă „ca să nu se strice”. Cursuri alcătuite din prezentări reciclate de peste un deceniu. Exerciții practice reduse la demonstrații în care douăzeci de studenți privesc o singură intervenție, de cele mai multe ori fără să atingă instrumentele. Iar când întrebările apar,puține, pentru că atmosfera nu încurajează dialogul,unii studenți povestesc că sunt tratați cu nerușinare.
Anatomia unei degradări: cum ajung oamenii nepotriviți la catedră
În paralel, clinici private din Iași și din toată țara au ajuns să joace rolul pe care universitatea ar fi trebuit să-l asume formal: centre de formare pentru absolvenții care intră în profesie cu lacune evidente. Medicii practicieni vorbesc despre tineri care nu știu să monteze un cateter sau să pregătească un pacient pentru anestezie, nu din lipsă de dorință, ci pentru că nu au avut ocazia să exerseze.
„E o lehamite generalizată, un reflex de sistem în care autoritarismul și dezinteresul înlocuiesc responsabilitatea față de profesie. Societatea românească suferă de același sindrom. În profesia noastră e o lehamite încadrată în ‘sindromul angajatului la stat’. Foarte rar întâlnim profesioniști care oferă consultanță reală (…) Soluții există, dar punerea lor în practică e dificilă cât timp valorile care dau civilizație sunt străine vieții noastre curente”, spune medicul veterinar Doru Lefter, absolvent al USAMV Iași, într-o declarație care surprinde tensiunea din interiorul breslei.
Fenomenul nu are o singură cauză, dar una dintre cele principale face referire la avansările făcute la „rând”, nu după merit. În interior, se vorbește deschis despre promovări pur formale, la modul că se mai ridică cineva „că trebuie completat postul”, se bifează rubrici cu articole minore publicate în reviste periferice sau se validează dosare fără filtrul competenței clinice. Competența este aproape inexistentă. Dar nu contează: comisia internă aprobă, instituția merge mai departe.
Medicină învățată de pe YouTube
Dincolo de mărturii, atmosfera din amfiteatre și laboratoare se conturează din nenumărate situații relatate de studenți: cursuri în care chirurgia se predă din filmulețe de pe internet, ecografe care „nu merg niciodată”, cazuri clinice fictive extrase din fotografii tăiate de pe motoare de căutare. În aceste spații, profesorul rămâne singura autoritate, chiar și atunci când informațiile sunt depășite, iar practica lipsește cu desăvârșire.
În contrast, există și cadre didactice care, spun studenții, demonstrează că se poate altfel. Profesori care operează zi de zi, aduc pacienți reali la cursuri, își actualizează bibliografia, lucrează cu cabinete private și îi tratează pe studenți ca pe viitori colegi. Prezența lor oferă o contrapondere necesară, însă insuficientă într-un sistem dominat de inerție.
În timp ce medicina veterinară modernă explodează ecografie avansată, terapie intensivă, chirurgie minim invazivă, oncologie, la USV Iași, timpul pare blocat. În unele situații, studenții povestesc că au învățat ecografia între ei, pentru că asistentul nu știa să seteze sonda, aparatul de radiologie „nu merge azi” (dar nici anul trecut) iar analizoarele sunt pornite o singură dată pe semestru, doar pentru demonstrație. În lipsă de pacienți reali, se proiectează imagini de pe Google.
Practica în sine este un show demonstrativ. Sunt grupe întregi de studenți la o singură procedură. Cei mai mulți doar privesc. Nimeni nu exersează. Atmosfera academică rămâne prinsă într-o cultură ierarhică învechită, care pedepsește curiozitatea. Tocmai de aceea, studenții ies cu lacune uriașe. Aceasta este anatomia unui sistem care produce diplome, nu medici veterinari.
“Învățământul veterinar ieșean are câțiva profesori extraordinari. Dar nu ei dau tonul. Sistemul funcționează nu datorită meritocrației, ci în ciuda mediocrității. Ori recunoaștem problema, ori o vom vedea repetată la fiecare generație: veterinari care încep de la zero, practicieni supraîncărcați, pacienți în pericol, reputație subminată. E trist că am ajuns aici. Dar și mai trist ar fi să tăcem”, susține un cadru didactic de la USV Iași.
Atunci când un sistem tolerează mediocritatea profesională, tolerează adesea și abuzul de autoritate Relatările studenților, colectate în ultimii ani, compun un tablou aproape absurd. La USV Iași poți preda chirurgie fără să operezi. Poți preda medicină internă fără pacienți. Poți preda imagistică fără să știi să folosești un ecograf. Într-un domeniu profund practic, practica devine… opțională. Și, între timp, în sălile de operație din facultăți, viitorii medici veterinari vor continua să învețe după clipuri de pe YouTube.
Prădători sexuali în rândul profesorilor
În acest decor, ruptura dintre așteptări și realitate s-a agravat odată cu mai multe scandaluri care au zguduit instituția din dealul Copoului. Conform unei decizii de ultim moment, publicate de Comisia de Etică a USV Iași, șef lucrări dr. Corneliu Gașpar a fost destituit din funcția didactică și de cercetare după analizarea unei plângeri depuse de o studentă care l-a acuzat pe profesor de comportament nepotrivit, cea mai gravă faptă semnalată fiind agresiunea sexuală (viol) petrecută, potrivit declarațiilor, în biroul acestuia, după un examen de restanță. Conform raportului publicat pe site-ul universității, faptele s-ar fi produs în 9 iulie 2025, în incinta facultății, iar nota din examen ar fi fost condiționată de intrarea studentei în biroul cadrului didactic. Măsura luată de universitate, excluderea din funcțiile didactice, reprezintă una dintre cele mai dure sancțiuni aplicate în ultimii ani la USV Iași. Ancheta penală, separată de procedura internă, își urmează cursul.
Cazul nu a făcut decât să adâncească neliniștea existentă în rândul studenților, care afirmă că vulnerabilitatea lor crește proporțional cu lipsa unor mecanisme de verificare și control. Într-un sistem fără competiție reală, în care evaluările interne sunt adesea formale, iar raporturile de putere sunt adânc înrădăcinate, abuzurile, spun unii dintre ei, nu sunt doar posibile, ci previzibile.
Mecanism didactic pe pilot automat
Rămâne întrebarea pe care și-o pun deopotrivă studenții, practicienii și cadrele didactice care își fac treaba cu seriozitate: cum poate fi schimbat un mecanism care funcționează pe pilot automat? O parte dintre interlocutorii noștri propun o reconfigurare a criteriilor de performanță pentru cadrele didactice, reintroducerea obligației de practică, evaluări externe și parteneriate reale cu cabinetele private. Soluții există, dar aplicarea lor pare încă blocată în rezistența unei instituții obișnuite să se auto-valideze.
Realitatea este că destinul unei profesii depinde, inevitabil, de calitatea formării. Iar învățământul veterinar ieșean se află astăzi în fața unei oglinzi pe care nu o mai poate ignora. E un sistem în care excelența există, dar este adesea izolată. Un sistem care produce medici buni, dar nu datorită mecanismelor instituționale, ci în ciuda lor. Un sistem în care schimbarea a devenit necesară nu pentru a salva o imagine, ci pentru a proteja o profesie și, în ultimă instanță, animalele pe care această profesie se presupune că le servește.
În Copou, între amfiteatrele în care se predă după prezentări vechi și cabinetele unde practica reală începe abia după absolvire, viitorul medicinei veterinare rămâne suspendat între două lumi: cea a resemnării instituționale și cea a profesioniștilor care, încă, refuză să cedeze. E greu să ceri excelență într-un sistem în care nimeni nu trebuie să o demonstreze. Din păcate, la USV Iași, rețelele interne decid mai mult decât CV-ul și competențele.
