Scena: Palatul Guvernului, hârtii zburătoare, popcorn imaginar pe jos, și câțiva rezistenți rătăciți pe culoar.
Personaje:
Vicepremierul Oana Gheorghiu – teatrală, cu megafon imaginarâ
Președintele Nicușor Dan – calm, ironic, director de circ improvizat
CSM – solemn, prins între hârtii și panică
Rezistenții – strigă „Puneți labele pe justiție!”… sau invers?
Publicul imaginar – râde cu lacrimi, popcorn zburător
Vicepremierul (voce tunătoare):
– Magistrații mănâncă pensii speciale pe spinarea copiilor flămânzi! Copiii! Flămânzi! Supă, nimic!
CSM (în cor solemn): – Domnule vicepremier, trebuie să facem plângere penală!
Vicepremierul: – Bine! Să fie hârtie! Să știm că am făcut ceva!
CSM (apucând ștampila dramatic):
– Cu toată solemnitatea, gata, plângerea e tipărită…
Președintele Nicușor Dan (intrând teatral):
– Aviz? Nuuu, nu dau!
CSM (șoc total):
– Păi… plângerea?!
Președintele (zâmbind ironic):
– Plângerea frumoasă… dar fără aviz… e doar hârtie. Ca păpușa de carton.
Rezistenții (strigând, confuzi, cu pancarte vechi și noi):
– Puneți labele pe justiție!
– Jos labele de pe justiție!
– Asta e România, fraților, totul depinde de cine ține hârtia!
Vicepremierul (ridicând brațele ca într-un discurs apocaliptic):
– Atunci facem altă plângere! Sau două! Sau zece! Să fie spectacolul complet!
Publicul imaginar (râzând cu lacrimi, popcorn zburător):
– Bravo! Bravo! Mai vrem!
Morala absurdă (comentariu de regie): În România, legea și hârtiile există, oficialii există, rezistenții strigă contradictoriu… dar dacă președintele nu vrea, totul devine teatru grotesc cu replici amare, hârtii zburătoare și popcorn imaginar.
