Cronica veselă (și cu banu’) a faraonului de Miroslava – zis Comandirul
În vestita comună Miroslava, unde câinii latră a șpagă și afișele cresc din asfalt ca păpădiile, trăiește și domnește cu mână de fier (și mustață de salam) premarele Niță – zis și „Comandirul”, că tot omul, când prinde puterea, visează să fie ba Napoleon, ba bodyguard cu legitimație.
Nea Niță nu e doar primar. E enciclopedie vie: gastronom de șanț, fizician în calorifer, psiholog de balcon și faraon local cu papuci de gumă. Și când nu taie panglici la chioșcuri sau nu descoperă Gauss în canalizare, pune afișe!
Și ce afișe! Cât China! Cu majuscule, roșu pe galben, țipă de pe stâlpi:
„Dacă scuipi, AMENDĂ!”
„Dacă parchezi strâmb, AMENDĂ!”
„Dacă gândești greșit, POATE-AMENDĂ!”
Satul arată ca un manual de amenințări tipărit la secția 2. Nu mai trece nimeni fără să-i simtă respirația de milițian în ceafă. Parcă și păsările zboară în formație, de frică să nu le dea amendă pentru zbor neautorizat.
Copiii învață să meargă pe linia continuă, să nu deranjeze autoritatea. Babele se-nchină la afiș, crezând că-i icoană. Iar cetățenii… păi cetățenii nu mai zic nimic. N-au voie. Le e teamă să nu le vină plicul cu amendă pentru „ton nepotrivit în gândire”.
Așa e la Miroslava: liniște, ordine și disciplină… de parcă s-ar fi mutat Ceaușescu în foișorul de lemn din parc.
Să trăiască Nea Niță! Să ne mai pună un afiș, să știm de ce ne e frică azi!
Dialog între doi cetățeni (unul turmentat, dar lucid civic)
(La umbra unui panou cu „AMENDĂ dacă respiri prea tare”)
— Bade Gheorghe:
Mă Ioane, tu ai văzut ce-a mai pus Comandirul pe stâlp? Cică „interzis să te uiți urât la primărie”!
— Ion (vizibil turmentat, dar profund):
Mneah… eu mă uit cu drag, da’ cu o sprânceană… suspicioasă… preventiv. Să nu creadă panoul că-s bou, da’ nici să nu creadă că-s revoluționar!
— Bade Gheorghe:
Zice că dacă fluieri după câini, îți dă amendă pentru adunare publică.
— Ion:
Păi normal! Câinii s-or asociat politic… Au început să latre în grup. Aia e adunare, clar!
— Bade Gheorghe:
Și uite ce scrie mai jos: „Bicicleta legată de gard = 200 lei”.
— Ion:
Eu mi-am legat-o de suflet, să văd cât mă costă atașamentul…
— Bade Gheorghe (oftând):
Ce vremuri, Ioane…
— Ion (filozofic, cu ochii tulburi):
Ce vremuri? Bădie… astea nu-s vremuri… Astea-s… măsuri!
