Se naște rar, o dată la o mie de ani, un om providențial care, din pură modestie, nu voia să facă politică. Dar, cum patria gemea sub povara „necalificaților”, iar ideile lipseau ca locurile de parcare din centrul Iașului, Pușcașul Vasile a spus hotărât: „Destul! Dacă tot nu merge treaba, vin eu, cu expertiza mea, să salvez țara… și, dacă se poate, și gardul de la șantier.”
Așa a intrat Vasile în politică, nu pentru el, ferească Dumnezeu, ci pentru popor, pentru istorie, pentru neam și… pentru o mică autorizație de construcție care, paradoxal, tot nu iese, deși omul e consilier local.
Cineva acolo sus (în primărie) nu-l iubește.
„Eu nu concep viața decât în familia tradițională!”, proclamă el cu vocea tremurândă de patriotism.
Și are dreptate: familia tradițională e sfântă. Numai că, în cazul lui Vasile, „familia tradițională” include și vărul de la urbanism, și nașul de la cadastru, și finul care „știe pe cineva” la autorizații.
Partidul AUR l-a primit cu brațele deschise, căci omul e român până-n măduva ciocanului de la fundație. Îl vezi cum vorbește despre credință, neam, țară, dar în același timp se uită discret la planul tehnic al vilei de 400 mp:
„Aici, în colțul ăsta, punem o icoană mare cu Ștefan cel Mare, ca să ne țină norocul și să nu vină inspectorul.”
De fapt, Vasile nu vrea funcții, nu vrea putere. El vrea doar să ajute — mai ales dacă ajutorul vine sub formă de aviz favorabil.
Un Don Quijote cu mapa de consilier, luptând cu morile de vânt birocratice, pierzând eroic fiecare bătălie, dar declarând victorie la fiecare ședință de consiliu.
Așa se scrie istoria: cu discursuri despre patrie și hârtii netimbrate. Dialog între Blocul A și Blocul B
(scenă dintr-un cartier care spera la mântuire administrativă)
Blocul A:
Auzi, vecine, tu l-ai mai văzut pe Pușcașu’? Că de când s-a făcut consilier, nici umbra lui n-a mai trecut pe la șantier.
Blocul B:
L-am văzut la televizor! Zicea că salvează Iașul și că e „iubitor de patrie”. Eu doar speram să ne tragă canalizarea aia promisă de trei campanii.
Blocul A:
Da, și eu am crezut că dacă intră el în politică, îmi face și mie recepția la timp. Dar uite-mă: fără autorizație, fără lift, și cu pereții crăpați de speranță.
Blocul B:
Ei, ce să-i faci… omul n-a intrat pentru el, nuuu! A intrat „pentru binele ieșenilor”. Doar că între binele public și gardul lui privat s-a rătăcit traseul dosarului.
Blocul A:
Mi-a promis că-mi pune pavele românești, făcute cu suflet creștinesc. Acum am doar noroi autentic, tradițional, cum se purta și pe vremea dacilor.
Blocul B:
Lasă, frate, poate la următorul mandat ne rezolvă. Sau măcar ne sfințește parcarea, că autorizația sigur nu vine.
Blocul A:
Amin. Până atunci, noi rămânem simbolurile democrației locale: construite pe jumătate și pline de fisuri.
