Vacanta terminata pentru 41 de turisti care urmau sa zboare aseara din Iasi spre Hurghada (Egipt). Acestia nu au mai avut loc in aeronava. Printre ei – familii cu copii, oameni care și-au planificat din timp concediul și au plătit integral pachetele de vacanță printr-o cunoscuta agentie.
Pasagerii au aflat abia în aeroport că zborul lor, programat inițial la ora 19:55, a fost amânat pentru 23:30, fără să primească vreo notificare oficială din partea agenției sau a companiei aeriene.
După ore de așteptare și confuzie au aflat ca aeronava s-a defectat, iar compania a trimis una mai mică. 41 de persoane au fost scoase de pe lista de îmbarcare, cu explicația că nu mai sunt suficiente locuri.
„În februarie am plătit avansul pentru vacanța în Hurghada. Astăzi trebuia să zburăm la ora 19:55. Nimeni nu ne-a anunțat că zborul s-a amânat. Am ajuns la aeroport la 17:30, iar abia pe la 18:15 cineva ne-a spus că plecarea va fi la 23:30. Am mers acasă și am revenit la 21:00 pentru check-in. Surpriza, nu mai eram pe lista de îmbarcare. Ni s-a spus că s-a defectat aeronava HySky și au trimis una mai mică. 41 de persoane au rămas pe dinafară, familii cu copii, unii din Iași, alții veniți din Suceava. Am cerut să vină un reprezentant Dertour sau HySky, dar nimeni nu s-a prezentat. La ora 22:45 au venit cu o „soluție”: să plecăm dimineață cu Tarom până la București, aterizare la 06:00, iar apoi să stăm în aeroport până la 21:25, când pleacă cursa București – Hurghada. După o zi întreagă pierdută, copii obosiți și nervi întinși la maximum, vacanța noastră care bătea la ușă pare că nici nu mai începe”, a spus un pasager.
Turiștii acuză lipsa totală de comunicare din partea agenției și a companiei aeriene, precum și absența oricărui reprezentant la fața locului.




















































