EXCLUSIV. Un pensionar M.A.I. cu coloana praf, a fost ”uns” șef pompieri la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” Iași, fără să fie apt medical și fără avize legale. Curtea de Conturi confirmă nereguli grave

0
33

La Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, siguranța nu e pe primul loc. Asta ne spune, negru pe alb, ultimul raport al Curții de Conturi. Nereguli grosolane, un serviciu de urgență care există doar pe hârtie, concursuri cu dedicație și un pensionar M.A.I. „uns” șef peste pompieri, deși nu era nici apt medical, nici legal încadrat.Cu coloana praf și dosar de pensionare anticipată, a fost plantat pe o funcție vitală: șeful Serviciului Privat pentru Situații de Urgență. Asta, fără aviz ISU, fără aptitudini fizice, fără concurs corect. Documentele obținute de Curtea de Conturi arată o realitate șocantă: concursul a fost o formalitate pentru a legitima o angajare ilegală. RUNOS, condus de Ramona Iureșcu, a girat tot. Managerul Alina Belu a semnat, la umbra protecției venite direct din biroul lui Costel Alexe, șeful CJ Iași. Serviciul de urgență al spitalului, înființat după două incendii consecutive, funcționează ilegal. Nu are avize ISU. Nu are personal calificat. Și totuși, spitalul a plătit peste 138.000 de lei în 2023 unui pensionar „inapt” care ar trebui să asigure siguranța a sute de copii internați.

Un raport exploziv emis recent de Curtea de Conturi scoate la iveală o serie de nereguli administrative grave la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean Iași. Obiectul controlului: modul în care a fost ocupată funcția de Șef al Serviciului Privat pentru Situații de Urgență (tip P1), adică șeful pompierilor interni din spital.

Auditorii au descoperit că postul a fost „rezervat”, concursul a fost „mimat”, iar persoana numită nu era nici măcar aptă fizic și medical pentru această funcție, contrar obligațiilor legale. Mai mult, serviciul respectiv nu are avize ISU, deși este obligatoriu prin lege.

Un serviciu înființat pe hârtie, fără avize ISU

În noiembrie 2022, după două incendii consecutive, Spitalul „Sf. Maria” a înființat un Serviciu Privat pentru Situații de Urgență cu două posturi – unul de conducere (șef serviciu) și unul de execuție, în baza Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 378/25.10.2022. Potrivit legii, orice serviciu de acest tip necesită aviz de înființare și aviz pentru sectorul de competență, emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Dar aceste avize nu au fost niciodată obținute, deși spitalul are peste 300 de paturi, ceea ce îl obligă, conform O.M.A.I. 75/2019, să aibă un astfel de serviciu legal constituit.

În ianuarie 2023, ISU a efectuat un control și a confirmat lipsa serviciului avizat, aplicând o amendă de 10.000 de lei. Cu alte cuvinte, ceea ce exista în acte, nu exista în realitate.

Concurs cu dedicație pentru un pensionar M.A.I.

Tot în această perioadă, în decembrie 2022 – ianuarie 2023, a fost organizat un concurs pentru ocuparea postului de șef al Serviciului Privat pentru Situații de Urgență. În urma concursului, postul a fost ocupat de un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pensionat anticipat parțial, cu documente medicale care ridică semne serioase de întrebare.

Potrivit raportului Curții de Conturi, nu a fost organizată evaluarea aptitudinilor fizice, deși legea o impune (O.M.A.I. 75/2019, art. 9); dosarul a fost acceptat deși conținea adeverințe medicale cu coduri de boală (ex. cod 651 care indică un diagnostic specific legat de probleme ale coloanei vertebrale) și date care arătau că persoana este pensionar anticipat; nu a existat niciun document care să ateste că angajatul este apt fizic, medical și psihologic pentru funcția ocupată iar concursul nu a fost organizat conform normelor legale privind recrutarea în astfel de structuri.

În mod normal, astfel de disfuncționalități atrag nulitatea contractului de muncă, conform art. 57 din Codul Muncii. Cu toate acestea, pompierul pensionar a fost încadrat pe perioadă nedeterminată, iar în anul 2023 a încasat un salariu brut de 138.433 lei pentru acest post.

Pupila lui Alexe a girat ilegalitatea

Auditul de luna trecută menționează clar că aceste nereguli au avut loc în timpul mandatului managerului Alina Belu, numită fără concurs, cu sprijin politic din partea președintelui CJ Iași, Costel Alexe. Concursul a fost organizat de către Serviciul RUNOS al spitalului, condus de Ramona Iureșcu, persoană care ar fi coordonat procedura de recrutare.

De altfel, în nota de fundamentare care a stat la baza înființării postului se menționează că personalul din cadrul serviciului de urgență va fi recrutat din rândul angajaților existenți, ceea ce nu s-a întâmplat. În loc să redistribuie personal intern, a fost organizat un concurs extern în care a câștigat fix candidatul cu dosar „sensibil”.

Efecte grave, toleranță maximă

Neregulile constatate nu sunt simple scăpări birocratice. Ele au implicații directe asupra siguranței pacienților și a personalului medical dintr-un spital care funcționează 24/24, cu sute de copii internați zilnic. Fără un serviciu de pompieri legal constituit și avizat, fără un șef care să aibă condiția fizică și aptitudinile necesare, riscurile în caz de incendiu sau altă urgență sunt majore.

Față de cele descoperite de Curtea de Conturi la Spitalul de Copii din Iași, auditorii au emis recomandări clare privind analiza și corectarea tuturor neregulilor din procesul de recrutare; revizuirea contractului de muncă și conformarea la cerințele legale; ocuparea funcției de către o persoană aptă din punct de vedere fizic, medical și psihologic și obținerea de urgență a avizelor ISU pentru serviciul înființat.

Deocamdată, raportul nu a fost însoțit de sesizări penale, însă nulitatea contractului de muncă și eventualul prejudiciu (salarii plătite nelegal) ar putea deschide calea unor acțiuni în justiție sau disciplinare.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments