Să trăiți, stimabililor! În Ținutul Moldaviei de Jos, unde apa curge doar dacă aprobă șefimea, s-a ridicat o nouă figură biblică: Doreluș Vitalul, Împăratul Apelor Despărțite și Conducătorul Conductelor Înfundate! Un Moise modern, dar cu cravată de firmă și semnătură digitală trasă cu degetul tremurat pe ecran.
Sub sceptrul său de plastic și beton, izvoarele nu mai țâșnesc, ci se toarnă. În loc de minuni, se produc bușonări; în loc de marea roșie, se desparte canalizarea de cetățean. Căci la Doreluș, legea e clară: „Ai fântână? Primești beton! Ai dreptate? Primești amendă!”
Se zice că într-o zi un pensionar, bătrân și cardiac, a cerut apă curată. Mare greșeală! Doreluș, aflat la ceasul inspirației divine, a decretat: „Să i se astupe țeava, că a tulburat ordinea hidraulică!” Și zbang! Beton în conductă, ca-n parabolele cu mafioți în papuci de cauciuc.
Iar poporul? Poporul plătește facturile, semnează cu lacrimi și se roagă la robinet să curgă o picătură de milă. Căci Apavital nu e companie, e credință de stat: crezi, dar nu vezi!
Și-n timp ce autoritățile dorm, Doreluș Vitalul, înconjurat de sfetnici cu burți și telefoane scumpe, proclamă din vârful tronului de țevi:
„Apa e a mea, betonul tot al meu, iar cetățeanul – proprietate publică!”
Și astfel, în patria digitalizării, curge doar… tăcerea.
