ACTUL IV. Se deschide cortina într-un județ frumos, dar părăsit ca după o invazie de lăcuste bugetare. În prim-plan: Spitalul Nou, cu ziduri proaspăt zugrăvite, dar pustii ca buzunarul contribuabilului.
Don Costelo, în costum scump și zâmbet de teflon, ține o conferință de presă printre ecourile holurilor goale:
„Să nu spuneți că nu-i ATI! E acolo, doar că n-o vedeți voi, că sunteți rău intenționați!”
(Presa cască gura, microfoanele cad în transă, iar camerele de filmat se înroșesc de jenă.)
La o aruncătură de stetoscop, un medic șoptind:
„N-avem nici prize la perete, darmite oxigen. Dar ce contează? Avem poze 3D și machete în PowerPoint.”
În fundal, directorul numit politic se învârte pe scaun ergonomic:
„Băi, important e că spitalul e modern! Până și fantomele se plimbă cu liftul, dacă-l pornește cineva…”
DNA-ul bate timid la ușă, dar e trimis la plimbare cu o diplomă de excelență în „Gestionarea iluziilor medicale”.
Pe holul principal, un afiș zice:
„Spital regional de top. Deschis din 2023.”
Doar că suntem în 2025, iar ușile-s încă sigilate cu panglică electorală de la ultimele alegeri.
Bolojan privește dintr-un colț, făcând calcule:
„Spitalul ăsta costă prea mult! Mai bine-l transformăm în centru de conferințe despre cum să nu construiești spitale.”
Iar cetățeanul turmentat, ieșit din spitalul vechi cu perfuzia în braț:
„Întrebare: eu unde mă mai internez, coane? În PDF?”
Final de act. Se închide cortina, dar ecoul rămâne:
„Curat spital, monșer! Curat… fantomă!”
EPILOG: Don Costelo zâmbește larg la televizor, anunțând investiții în „viitorul sănătății nefuncționale”. Aplauze digitale. Și iar se face liniște.
