Ancheta în cazul exploziei este extrem de complexă. Până acum, 30 de persoane au fost audiate: martori, locatari şi reprezentanţi ai firmei care a făcut verificări cu o zi înainte de tragedie. Blocul se poate prăbuşi în orice secundă, mai ales că este din plăci prefabricate, spun specialiştii. Procurorii merg deocamdată pe două piste: defecţiune tehnică sau culpă umană.Ancheta criminaliştilor, împiedicată de pericolul prăbuşirii clădirii
Criminaliştii vor să ajungă în zona 0 a exploziei şi să adune probe însă, momentan, nu pot face acest lucru. Clădirea este în pericol de colaps.
„Nici acum nu putem să intrăm în zona afectată direct de deflagratie. Este foarte instabilă. Abia reusim să facem partea de CFL in zona adiacentă” a explicat comisarul şef Alexandru Poroşanu, director adjunct al Institutului Naţional de Criminalistică.
„Există un pericol iminent! Acest bloc a fost construit pe vremea comunismului din prefabricate, prefabricatele care sunt prinse intre ele. Oricand se poate întâmpla ceva, să cadă una şi să cadă una peste cealaltă” a explicat Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei.
„Este foarte important ce o să găsim sus, să vedem exact unde e epicentrul exploziei, ce a putut să o genereze si dc a fost atât de violentă” a explicat directorul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Cristian Gheorghe.
Două ipoteze, luate în calcul în cazul exploziei din Rahova
În acest moment două ipoteze sunt luate în calcul.
„Un echipament nu a funcţionat poate în parametri normali, poate a fost o culpă umană la mijloc” a explicat directorul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Cristian Gheorghe.
Reprezentanţii firmei care a fost chemată să verifice situaţia susţin că nu au desfăcut sigiliul pus joi de Distrigaz.
„Noi doar am constatat că pe casa scării nu exista sistem de detecţie. Doamna a zis că nu face niciun contract, nu încheie nimic pentru că cei de la Distrigaz i-au spus că nu sunt pierderi de gaze” a explicat reprezentantul unei astfel de companii.
„La momentul la care noi am ajuns la această firidă care este în exteriorul blocului nu exista sigiliul acolo. Nu l-am observat noi, nu ştim ce a fost înainte de asta. Cine l-a luat? Asta urmează să investigăm şi să stabilim” a explicat comisarul şef Alexandru Poroşanu, director adjunct institutul national de criminalistică.