România lui Bolojan: țară paralizată de reformele ineficiente și spaima recesiunii

0
7828
Premierul Ilie Bolojan

Instalat de exact 3 luni la Palatul Victoria, guvernul condus de Ilie Bolojan se zbate în mlaștina fetidă a unei crize economice de anvergură. Folosirea fără cap a așa-ziselor restructurări de personal bugetar și tăierea unor facilități financiare pentru categoriile vulnerabile ale populației nu au avut nici un rezultat pozitiv, țara fiind efectiv blocată economic, dar mai ales psihologic.

În august 2025, rata anuală a inflației din România a atins valoarea de 9,85%, cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, alimentată de prețuri mai mari la alimente, produse nealimentare și servicii. Această rată, publicată de Trading Economics, este semnificativ mai mare decât media din Uniunea Europeană, unde România deține de asemenea recordul inflaționist.

Pornind de la 5,4% în luna mai 2025, rata inflației a ajuns la 7,84% în luna iulie, pentru ca în august să explodeze la 9,85%, fiind cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană, de trei ori mai mare decât media acesteia.

Printre cauzele principale ale acestei spirale inflaționiste se numără scumpirile care au afectat toate categoriile principale de bunuri și servicii, inclusiv alimentele (8,92% în august), produsele nealimentare (10,48%) și serviciile (9,85%).

Pe de altă parte, incertitudinea economică reprezintă și ea un factor major al declanșării haosului monetar.

Astfel, Banca Națională a României prognozează un sfârșit de an 2025 cu o inflație de 8,8%, dar avertizează asupra incertitudinii generate de deficitul bugetar și măsurile fiscale care ar putea duce la scumpiri suplimentare.

Principalele cauze ale inflației: revocarea plafonării prețurilor la energie, creșterea de TVA, majorarea altor taxe și impozite.

Dar cel mai grav lucru care se poate întâmplă cu România de astăzi este intrarea în stagflație, acea stare din economie în care inflația crește agresiv, iar investițiile sunt la nivel zero.

În timp ce, iată, inflația a crescut vertiginos, activitatea este tot mai redusă în aproape toate ramurile economice. Practic, țara este blocată.

Dacă o recesiune clasică poate avea ca efect pozitiv curățirea economiei de afacerile neperformante, ca un organism care scapă de bolile care-i secătuiau energia, stagflația are efectul unui cancer generalizat.

Iar acest lucru chiar se întâmplă în România.

Institutul Național de Statistică a arătat că în primele trei luni din 2025 s-a constatat o îngheţare a activităţii economice în multe sectoare, de la construcţii la agricultură, sectorul de prelucrare şi servicii.

O soluție a evitării recesiunii ar fi absorbția de fonduri europene. Însă și aici stăm prost. Să nu uităm că la începutul lunii mai a acestui an, Comisia Europeană a suspendat acordarea pentru România a 700 de milioane de euro din PNRR.

Pe de altă parte, sunt înregistrate blocaje semnificative în zona socială. Magistrații se află în grevă din 29 august, activitatea judecătorească fiind paralizată. Profesorii sunt umiliți de o reformă prost făcută de ministrul Daniel David și care a generat o deteriorare semnificativă a atmosferei și coerenței din sistemul de educație.

Prin urmare, în timp ce țara e măcinată de spaimele zilei de mâine, din străfundurile economiei înțepenite țâșnește buruiana inflației care riscă să sufoce bruma de speranță într-o revenire rezonabilă a nivelui de trai.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments