În Republica BoloJeanistă, reforma nu vine cu gândire, ci cu drujba. Se taie din pix, fără cap, fără coadă, fără rușine. Nu contează competența, nevoia, funcția sau omenia. Contează doar imaginea. Să dea bine la televizor. Să pară „eficienți”. Tăierile se fac la grămadă, ca pe vremuri, când planul cincinal se îndeplinea cu dosare de cadre, liste negre și evacuări.
Dar în timp ce zeci de angajați își pierd slujbele, în numele unui buget „suferind”, se semnează contracte grase cu firme abonate la banii publici. Că doar parandarătul nu doare. Autobuze electrice cu preț umflat, achiziții dubioase, licitații cu dedicație – toate sub atenta supraveghere a partidului-stat.
Și acolo, în spatele perdelelor groase din birourile cu aer condiționat de lux, apare el: Don Costelo. Zâmbește în colțul gurii, își mângâie barba simbolică a cinismului, și face glume pe seama celor concediați. „Lasă-i, mă, că oricum nu făceau nimic. Ne scapă de balast.” Râd toți. Râde și Bolo Jean. Râde și sistemul. Doar cei dați afară nu râd.
Iar Justiția? Strivită sub presiuni, procurorii anchetați, nu hoții. Judecătorii intimidați, nu infractorii. DNA a devenit un acronim nostalgic. Hoții? Bronz perfect, cocktail în mână, cardul plin – totul din bani publici.
În România anului 2025, cinismul e politică de stat, iar batjocura e strategie de guvernare. Tăierile sunt pentru proști, contractele sunt pentru „băieți deștepți”, iar Don Costelo rânjește în fundal, ca un personaj de Tarantino ajuns consilier local.
Bine ați venit în Republica Parandaraturilor, unde reforma se face cu toporul, hoția cu factură, iar onoarea cu dispariția.
