Primăria Iaşi a achiziţionat zece module de igienă dotate cu toalete şi duşuri alimentate cu apă caldă, care vor fi amplasate în special în zonele frecventate de persoanele care vor veni în pelerinaj de Hramul Sf. Parascheva.
Primarul Mihai Chirica a declarat că noile module sunt realizate din inox, dotate cu panouri fotovoltaice pentru apă caldă şi iluminat. Ele au fost cumpărate pentru a oferi condiţii de igienă şi confort celor veniţi în perioada 8-15 octombrie la Iaşi, în pelerinaj de Hramul Sf Parascheva, care este prăznuit pe 14 octombrie, cât şi pentru turiştii care vin la „Sărbătorile Iaşiului”, care se vor desfăşura în perioada 12-17 octombrie.
„Containerele (…) sunt module complet construite din inox şi asigură o spălare completă şi igienă. Sunt dotate cu panouri fotovoltaice pentru încălzirea apei, curent, asigurarea iluminatului atunci când se face duş. Din experienţa anilor precedenţi ştim că sunt persoane care trebuie să stea şi câte 24 de ore sau mai mult la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei. Mai mult decât atât, e vorba şi de comoditatea şi eleganţa cu care te poţi prezenta în faţa Sfintei Parascheva”, a declarat, pentru AGERPRES, Mihai Chirica.
Potrivit acestuia, modulele vor fi amplasate în puncte cheie, inclusiv în curtea Mitropoliei şi în apropierea Catedralei, unde se anticipează cele mai mari fluxuri de pelerini.
Aceasta este o investiţie a municipalităţii, nu o închiriere, modulele urmând să fie folosite permanent, inclusiv după sărbători. Vor fi amplasate în parcuri şi alte locaţii publice pentru a înlocui modulele vechi sau automate.
„Sunt ale noastre, le gestionăm prin intermediul Salubris. După încheierea Sărbătorilor Iaşiului, le vom folosi permanent. Parte din ele vor fi montate permanent în parcurile din oraş. Am apelat la un model mai antivandal, cu capacitatea de curăţare mai lesne de făcut. Vrem să amplasăm în Parcul Voievozilor chiar spre partea dinspre complexul Neptun, dar şi în alte zone în care vom considera necesar”, a explicat primarul.
Totodată, el a declarat că se analizează posibilitatea ca accesul la aceste module să fie contra cost, pentru a preveni utilizarea neadecvată, şi se vor instala camere de supraveghere pentru protejarea acestora.