Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2021 – ianuarie 2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 90.000.000 de lei.
Astazi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza municipiului București, a județelor Ilfov, Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani, Brașov și Vaslui, reprezentând sedii ale unor societăți comerciale, domiciliile unor persoane fizice, precum și sediul unei instituții publice.