Preşedintele Nicuşor Dan consideră că nu este în regulă ca partidele din coaliţie să se atace între ele, dar admite că acestea au libertatea să facă ce vor. El a afirmat că acestea iau măsuri cu costuri sociale importante şi atunci ar trebui să fie un bloc unit.
Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, despre discuţia avută cu liderii coaliţiei în care le-a sugerat să nu se mai atace între ei şi cu toate acestea preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, l-a atacat pe premierul Ilie Bolojan chiar în discursul susţinut duminică, la dezbaterea moţiunilor de cenzură iniţiate de AUR împotriva Executivului.
”Nu e regulă ca partidele din coaliţie să se atace între ele. Asta e opinia mea, bineînţeles că au libertatea să facă ce vor, numai că noi suntem într-o situaţie în care avem patru partide şi minorităţile la guvernare şi aceste partide împreună iau nişte măsuri care au costuri sociale importante şi atunci în opinia mea, ar trebui să fie bloc unit”, a explicat Nicuşor Dan.
El a mai fost întrebat dacă nu i se pare excesivă utilizarea procedurii de asumare a răspunderii pe pachetele de măsuri.
”E o măsură necesară într-o perioadă de criză”, a răspuns preşedintele României.
Liderul interimar al PSD Sorin Grindeanu a declarat duminică, în Parlament, la dezbaterea celor patru moţiuni de cenzură iniţiate de AUR, că PSD nu va vota nicio moţiune, aceste moţiuni ale AUR fiind în opinia sa doar un exerciţiu de pură demagogie. El a mai spus însă că România nu are nevoie de austeritate extremă şi că ţara nu se conduce cu foarfeca şi toporul în mâini!. ”Nu merge cu ultimatumuri şi ameninţări în faţa PSD. Noi nu guvernăm cu pistolul la tâmplă”, a mai spus Grindeanu, afirmaţiile sale fiind percepute ca aluzii la modul în care premierul Ilie Bolojan înţelege să reducă cheltuielile statului.
PSD nu a intrat în această coaliţie ca să tacă, ci pentru a da echilibru şi pentru a opri excesele”, a declarat Grindeanu.
El a mai spus că România nu are nevoie de austeritate extremă.
”Nu putem trece cu buldozerul peste ţară, doar tăind şi concediind. Ţara nu se conduce cu foarfeca şi toporul în mâini! Dacă reduci totul la cifre reci şi concedieri, vei avea în final mai puţină economie şi mai multă suferinţă. Austeritatea aplicată fără discernământ va duce România în recesiune. PSD şi-a asumat să apere viaţa de zi cu zi a oamenilor, drepturile lor şi şansa la o viaţă decentă. De aceea, o spun clar: nu merge cu ultimatumuri şi ameninţări în faţa PSD. Noi nu guvernăm cu pistolul la tâmplă. Vom continua să spunem că România are nevoie de o direcţie clară, indiferent cât deranjează. Nu ne speriem şi nu ne lăsăm şantajaţi!”, a avertizat Sorin Grindeanu.