Politica este adesea percepută ca un domeniu dominat de discursuri, negocieri și jocuri de putere. Totuși, dincolo de cuvinte, există un limbaj vizual extrem de influent: moda. Felul în care liderii politici aleg să se îmbrace devine parte integrantă din mesajul lor public. O ținută poate inspira încredere sau, dimpotrivă, poate genera controverse. Hainele nu sunt simple accesorii ale puterii, ci instrumente subtile de comunicare.
În cadrul negocierilor de pace pentru încheierea războiului Rusia–Ucraina, Volodimir Zelenski a înțeles mai bine decât oricare alt lider european de azi că moda este politică pură. Ținuta sa de la întâlnirea cu Donald Trump la Casa Albă, pe 18 august 2025, a confirmat acest lucru. Costumul negru cu croi militar, semnat de designerul Viktor Anisimov, a fost un mesaj puternic: sobrietate diplomatică îmbinată cu fidelitatea față de simbolurile de război care l-au consacrat.
Dacă la vizita anterioară fusese criticat pentru tricourile kaki considerate prea „casual”, Zelenski a demonstrat că știe să-și ajusteze garderoba în funcție de context. Hainele sale nu sunt doar țesături, ci instrumente strategice de comunicare.
Giorgia Meloni, premierul Italiei, alege alt drum. La întâlnirile de la Bruxelles sau la summit-urile NATO, apare mereu în costume sobre, linii simple, cromatici reci. Sobrietatea a fost și mai accentuată la întâlnirea lui Donald Trump de la Casa Albă, cu liderii europeni, care a urmat întrevederii cu Zelenski. Acest „uniformism calculat” îi permite Giorgiei Meloni să transmită stabilitate și control, chiar atunci când discursurile sale sunt incendiare.
Ea a înțeles perfect că excesul vestimentar ar eroda credibilitatea, așa cum se întâmplă adesea la populismul de tip est-european. În Occident, Meloni nu e doar o lideră de extremă dreapta, ci și o figură de autoritate care știe să-și disciplineze imaginea.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, joacă mereu cartea contrastului. La reuniunea trilaterală de la Washington, a ales un blazer somon aprins, în linia stilului său constant: sobru, dar feminin. Von der Leyen a înțeles că imaginea ei trebuie să transmită încredere și stabilitate, dar și apropiere. Spre deosebire de liderii estici, pentru care moda e un exercițiu de forță, ea cultivă o imagine echilibrată, tehnocrată, dar cu accente personale.
Dacă în Europa și America hainele devin un instrument de strategie politică, de la sobrietatea Ursulei von der Leyen, la forța propagandistică a lui Putin sau spectacolul lui Trump, în România moda rămâne un detaliu tratat superficial. Politicienii români confundă eleganța cu rigiditatea, discreția cu anonimatul și modestia cu neglijența.
Sorin Grindeanu preferă un stil mai discret, dar lipsit de personalitate. Costume gri sau bleumarin, cămăși banale, noduri de cravată corecte dar lipsite de curaj. Rezultatul este imaginea birocratului funcțional, dar anonim. Grindeanu pare să își fi propus să nu lase nicio urmă vizuală.
Premierul Ilie Bolojan merge, calculat sau nu, pe drumul austerității. Îmbrăcat invariabil în costume simple, aproape uniforme, transmite imaginea „tehnocratului sever” care își sacrifică eleganța în numele eficienței. Dar austeritatea excesivă are și ea un mesaj: lipsa de rafinament devine o marcă a provincialismului adus la guvernare. Dacă Grindeanu e „incolor”, Bolojan este „ascetic” până la anonimat.
Nicușor Dan este un caz dramatic de „anti-stil” ridicat la rang de semnătură. Vestimentația lui seamănă mai degrabă cu uniforma unui student întârziat la curs decât cu ținutele unui lider care ar trebui să reprezinte Bucureștiul pe scena mondială. Nicușor Dan rămâne captiv într-o modestie prost înțeleasă. Lipsa de preocupare pentru imagine nu mai e semn de autenticitate, ci de neglijență. Și neglijența, în politică, transmite slăbiciune.
În contrast, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, pare să fi înțeles mai bine rolul modei. Ținutele sale, adesea semnate de designeri români, construiesc o imagine sofisticată, dar fără ostentație. Ea aduce în spațiul politic românesc o notă de rafinament care lipsește flagrant altor figuri publice. Mirabela Grădinaru joacă inteligent cartea eleganței discrete. Paradoxal, prezența ei reușește să creeze mai multă vizibilitate pentru președinte decât ținutele soțului său.
Kelemen Hunor cultivă un stil clasic, dar învechit: sacouri sobre, tonuri neutre, discreție dusă până la anonimat. Dacă în Vest discreția poate transmite eleganță, la Kelemen pare mai degrabă resemnare vizuală.
George Simion, în schimb, a făcut din neglijența vestimentară o strategie populistă. Cămășile ieftine, uneori șifonate și atitudinea „omului din popor” transmit deliberat ideea că nu e interesat de lux, ci de „adevăr”. Dar acest anti-stil nu construiește credibilitate, ci cultivă un provincialism care arată ruptura dintre politica românească și standardele occidentale, conform G4media.
Moda în politică nu este frivolitate, ci strategie. Zelenski, Meloni, Putin și chiar Trump au înțeles acest lucru, fiecare în felul său. În România, însă, prea mulți lideri tratează hainele ca pe un detaliu minor, ratând șansa de a comunica vizual valori, autoritate și viziune. Iar într-o lume în care prima impresie se joacă pe terenul imaginii, acest lucru nu e doar un moft estetic, e un handicap politic.
