Măria-sa moftangiul mangafa Doreluș Vitalul, sultanul Apavitaliei, califul canalelor și beizadeaua bidonului cu apă la suprapreț, domnește cu mână de moale peste ținutul Moldovei uscate. Cu leafă de nabab – căci, monșer, nu se încurcă el cu mărunțiș bugetar, primește salarii din cele care-ți provoacă sete bruscă și greață administrativă – s-a cocoțat pe tronul de plastic cu vedere spre fisuri strategice și robinete decorative.
Pe hârtie, este emirul standardelor europene, Ayatolahul investițiilor de sute de milioane. În realitate? E un vătaf modern cu limbaj de PowerPoint și rezultate de balta din spatele blocului. Între Iași și Pașcani, sub domnia sa, curge numai propaganda. Apa? Mai rar.
În Pașcani, bieții bibici beduini mioritici zac cu ochii-n țeava sfântă, uscată ca spinarea bugetului local. Au trecut luni bune de când s-a spart conducta, iar moftangiul Doreluș n-a clintit un fir de apă, dar a emis un punct de vedere… după patru luni de sete cronică.
La Roman, dragi bibici cetitori, plătitori de bună credință, factura-i scrisă cu litere de aur, dar apa picură ca într-un ceas elvețian stricat. „Paușalul” e religia oficială a locului – plătești ca-n Dubai, te speli ca-n pustiu. Iar la Iași? Acolo e capitala imperiului umed pe hârtie: prețuri duble, apă ruginită și nervi pe țeavă.
Sub stăpânirea lui Doreluș Vitalul, poporul suferă de sete și ipocrizie instituțională. Beduinii cu pașaport de UE stau la coadă la cisternă, în timp ce sultanul trage aer condiționat prin nările pline de „viziune regională”. Se zvonește c-ar bea apă plată direct din fonduri europene, că așa-i obiceiul la curtea Apavitală.
Așadar, jos turbanu’! Și să i se tragă apă la răspundere! Că-n regatul lui Doreluș Vitalul, ne uscăm de sete, dar plătim ca pentru jacuzzi cu jeturi regale.
