In ziua de 22 august 2025, județul Iași s-a aflat sub incidența unei avertizari meteorologice COD GALBEN, valabilă în intervalul 12:00-21:00, emisă de către Administrația Națională de Meteorologie. Fenomenele prognozate au inclus instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă au fost estimate la peste 30 l/mp, iar izolat între 40 și 50 l/mp.
De asemenea, în aceeași perioadă, au fost emise și avertizări meteorologice de fenomene imediate – doua de COD PORTOCALIU (în intervalele 18:35–19:30 si 19:11–19:45) și una de COD ROȘU (în intervalul 19:36–20:15), care au vizat manifestări de vreme severă – intensificări puternice ale vântului, vijelii cu rafale de până la 90 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de dimensiuni medii si mari.
Totodată, a fost emisa si o atentionare hidrologica pentru fenomene imediate in județul Iași, de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, vizand apariția unor scurgeri importante de pe versanți, torenți și pâraie, precum și posibile viituri rapide pe râurile mici din bazinul hidrografic Bârlad – sectorul amonte de stația hidrometrică Negrești.
Astfel, in contextul manifestarii fenomenelor meteorologice periculoase imediate – cod portocaliu si cod rosu, au fost dispuse următoarele măsuri operative:
– Transmiterea către toate unitățile administrativ-teritoriale a avertizărilor meteorologice și hidrologice, însoțite de recomandările privind măsurile de prevenire și protecție;
– Informarea Instituției Prefectului, a comitetelor locale pentru situatii de urgenta, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, precum și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a Departamentului pentru Situații de Urgență;
– Activarea grupei operative a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași la ora 19:30, aceasta fiind dezactivată la ora 23:30;
– Si transmiterea a 3 mesaje de avertizare catre populatie prin sistemul RO-ALERT.
În urma manifestării fenomenelor meteo periculoase, forțele și mijloacele de intervenție ale unitatii au desfășurat misiuni pentru înlăturarea efectelor negative, astfel:
▪️ in mun. Iasi, pe str. Maior Eremia Popescu pentru degajarea unui copac cazut pe carosabil
▪️ in orasul Targu Frumos pe str. Buznea pentru evacuarea apei dintr-un spatiu comercial
▪️ in orasul Targu Frumos, pe str. Petru Rares pentru evacuarea apei dintr-un garaj
▪️in orasul Targu Frumos, pe str. Justitiei pentru evacuarea apei dintr-o curte
▪️in com. Miroslava, sat Valea Ursului pentru degajarea unui stâlp de lemn care punea in pericol caile de acces pietonale si rutiere.
Pentru gestionarea acestor situații de urgență au fost mobilizate 6 autospeciale de intervenție cu 27 de pompieri militari.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași recomandă cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să respecte recomandările autorităților, pentru a evita situațiile care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător.