Romanța de tablă a Alinuței și Don Costelo – final cu parandărături și căsuță

0
75

Sfârșit de epocă la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași. Alinuța, preferata lui Don Costelo cu care se ținea de mînuță prin Copou seara, a fost trasă de pe tabla de șah administrativă cu o eleganță specific românească: fără concurs valid, fără prea multe regrete, dar cu toate parandaraturile gestionate la zi.

Timp de patru ani, fetița cu carnet de partid și telefon direct la șeful de județ a condus spitalul ca pe propria moștenire politică. A împărțit contracte ca pe bomboane de colind, a semnat hârtii până și-a ridicat și căsuța, și a ținut cu dinții de funcție ca de o diplomă de bioingineră.

Între timp, Spitalul a primit un UPU nou – cu pereți vopsiți, dotări de revistă, dar… fără medici. O capodoperă administrativă: un ambalaj strălucitor cu conținut vid. Dar ce mai contează? Pozele arată bine în postările de campanie.

Don Costelo n-a lăsat-o din brațe până în ultima clipă. A încercat un ultim număr de magie birocratică: o dispoziție secretizată, ca-n serialele cu mafioți de provincie. Dar nici justiția nu mai e ce-a fost – a respins manevra, iar fetița a trebuit să predea cheile de la tron.

Pe tronul provizoriu urcă acum dr. Cătălina Ionescu. Medicul, nefrologul, doamna cu CV curat și cu o avere din moșteniri – adică opusul direct al clientelismului de până acum. Nu are pălării de partid, dar are o grămadă de probleme de rezolvat: lipsă de personal, management șifonat și imagine de spital tratat cu mercur galenical.

Ce ne rămâne nouă? Amintirea unei romanțe de tablă: frumoasă la vedere, dar găunoasă în esență. Fetița partidului s-a dus, cu tot cu protecția lui Don Costelo, iar spitalul încearcă să respire.

Să sperăm că n-o să vină altă Alinuță. Că următorul concurs nu va fi o simulare cu scenariul gata scris. Că poate, doar poate, vom trece de la tablă ruginită la infrastructură reală.

Până atunci, să păstrăm romanța asta în colecția de fabule sanitare post-tranziție. Cu fetițe ambițioase, cu Doni grijulii și cu spitale ca niște jucării uitate sub pomul electoral.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments