Apariție de senzație în frumosul muncipiu de giudeț: Dom’ Costelo, proaspăt întors dintr-un concediu odihnitor (și prelungit), sosește cu un aer mai important decât baronul de Münchhausen și cu o veste ruptă din visul european: „Am adus 26 de microbuze electrice pentru copiii de la țară!” — tună el în sala festivă, unde până și becurile au clipit de emoție (sau de tensiunea joasă, greu de spus).
În primul rând s-a ridicat tanti Antoci, fostă inspăctoare de școli și actuală perfectă cu coc la linie, care, frecându-și cochețel părul cu spray de mango, chicoti tandru: „Dom’ Costelo, sunteți un vizionar… curentul viitorului, ca să zic așa!”
Și curentul, într-adevăr, era problema. Că dacă microbuzele or fi electrice, la țară priza-i decorativă. Singura sursă de energie rămasă în sat e soba lui tanti Ileana din colțul uliței, unde copii vin să-și încălzească nasul iarna, nu bateriile vara. Stații de încărcare? Doar cele de motorină din spatele CAP-ului, trase direct din butoi, cu pompa cu manivelă. La atâta progres, doar plugul a mai rămas analogic!
„Le încărcăm cu voință, ce Dumnezeu! Copiii o să învețe cum e cu ecologia!” – a zis Costelo, oftând adânc. În sală, două doamne din comitetul de părinți își făceau cruce: una cu mâna, alta cu cardul de energie regenerabilă.
Și uite-așa, în uralele mulțimii și parfumul de prăjeală de la bufetul cultural, Dom’ Costelo a mai punctat o victorie administrativă. Copiii? Ei încă merg pe jos. Microbuzele? Stau ca niște bibelouri electrice, dar scumpe, în parcarea primăriei. Și soba lu’ tanti Ileana? Merge, slavă Domnului, că vine iarna.
