De râsul curcilor! Afacerea ridicată din droguri, a fiului primarului din Târgu Frumos, distrusă de niște copii de 9 ani. Minorii au distrus un bar și o piscină

0
1633

Când nu ești tras la răspundere de lege pentru că ești prea mic să-ți înțelegi faptele, poți transforma o proprietate în câmp de luptă fără consecințe. Așa au făcut patru copii din Târgu Frumos, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, care au devastat barul, piscina și clădirile fiului primarului – un cunoscut condamnat pentru trafic de droguri. Justiția penală i-a protejat pe minori, dar civil, părinții au fost obligați să achite o parte din daunele provocate. Un caz cu copii inconștienți, părinți absenți și un fost dealer revoltat.

 

O clădire privată devastată, un bar gol transformat în teren de tras la țintă și o piscină plină de șezlonguri distruse. Așa si-a găsit proprietățile Zugravu Iulius Petre, fiul primarului din Târgu Frumos, în mai 2021, vandalizate de o mână de copii cu vârste cuprinse  între 9 și 12 ani. După o anchetă penală care s-a încheiat cu… o clasare, omul s-a văzut nevoit să dea în judecată părinții minorilor.

După mai bine de trei ani de procese, cu amânări succesive și termene rostogolite din lipsă de timp pentru deliberare, Judecătoria Pașcani a dat în sfârșit o soluție: părinții copiilor sunt buni de plată. Dar doar parțial.

 

Copiii de 9 ani “s-au distrat” ca niște veritabili interlopi

În seara zilei de 8 mai 2021, Iulius Petre Zugravu, fiul primarului din Târgu Frumos, și soția sa se întorceau acasă când au observat mai mulți copii pe acoperișul unei clădiri care le aparținea. Au mers imediat să verifice și au dat peste un tablou de coșmar:

Șezlonguri rupte aruncate în piscină, mese și scaune distruse în interior, oglinzi smulse de la un motoscuter, aparatură de sunet și lumini sfărâmată. Parcă fusese o petrecere sălbatică fără reguli. Dar nu era decât o distrugere gratuită”, a spus proprietarul, vizibil revoltat.

Clădirea, care adăpostise în trecut un bar închis temporar, devenise loc de joacă pentru o gașcă de copii cu vârste între 9 și 12 ani.

 

Plângere penală clasată

Zugravu a depus imediat plângere penală la Poliția Târgu Frumos. Copiii au fost identificați, dar s-a constatat că nu pot fi trași la răspundere penală: vârsta sub 14 ani presupune lipsa discernământului.

Asta e țara: îți distrug bunurile niște copii și statul îți spune că nu are ce face. Părinții unde sunt? De ce nu-i învață nimeni că nu e normal să distrugi ce nu-i al tău?”, întreabă retoric păgubitul.

Rămas fără altă cale, bărbatul a mers în instanță civilă, cerând despăgubiri totale de 18.299 lei. Procesul a durat mai bine de trei ani, cu termene amânate de șase ori doar pentru deliberare. Pe 22 iulie 2025, Judecătoria Pașcani a decis că părinții minorilor trebuie să plătească 12.748 de lei, sumă la care se adaugă dobânda legală până la achitarea completă. Judecătorii au considerat că nu toată suma cerută de reclamant este justificată, dar au constatat răspunderea clară a părinților care, conform art. 1372 Cod Civil, sunt direct responsabili pentru faptele copiilor lor.

Cei 4 mucoși care sunt exponentii unei generații crescute fără control, fără reguli și fără niciun fel de frică de consecințe sunt Radu Raul Gabriel – prin reprezentant legal Radu Mircea, Stoica Andrei Eduard – prin reprezentant legal Stoica Alin, Popa Denis Gabriel – prin reprezentant Musat Gabriela si Stan Andrei Eduard – prin reprezentant Blaj Maria Manuel.

 

Victima, fost traficant de droguri

Deși pare ironic, victima acestor acte huliganice, nu este nici pe departe ușă de biserică, chiar dacă tatăl său este cunoscutul preot Neculai Zugravu, actual edil de Târgu Frumos. Iulius Petre Zugravu, fiul preotului-primar Neculai Zugravu din Târgu Frumos, a fost condamnat în anul 2022 pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În dosarul instrumentat de DIICOT Iași, el a primit 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, iar alți complici, printre care Gabriel Cosmin Machidon, Petru Bogdan Rusu și Dan Andrei Hângănu, au fost condamnați la pedepse între 2 și 4 ani. Instanța a dispus și confiscarea unor cantități de droguri: comprimate cu MDMA, cannabis și cocaină.

Familia Zugravu a mai trecut printr-o tragedie: fratele lui Iulius, Liviu Zugravu, a murit în 2016. Și el fusese condamnat anterior tot pentru trafic de droguri. Părintele lor, Neculai Zugravu, este în prezent primar al orașului Târgu Frumos, dar și preot.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments