Stimabililor, bibicilor, surorilor, țineți-vă pălăriile și valizele de mână! Căci la frumosul muncipiu Iași avionul decolează printre dalte și busturi! Aeroportul s-a transformat în șantier artistic, dom’le – un soi de Brâncuși Express, unde-n loc de bagaje, ți se încarcă-n suflet patrimoniu cultural la tonă!
Nea Romicâ, director cu verb înalt și ochi de Prometeu aeroportuar, anunță cu pieptul bombat în dreptul abdomenului că aeroportul nu mai e poartă de ieșire din țară, bibicilor! Ci intrare în eternitate artistică. Pasagerii n-au parte doar de duty-free, ci și de sculptură în direct – „live”, cum zic tinerii nepoeți.
Mitică, cetățean modest cu bilet spre Bologna, se oprește la poarta 3, unde un artist trântește cu ciocanul în granit.
– Ce face, nene, aici?
– E monumentul „Traiectoria neașteptată a bagajului pierdut” răspunde un voluntar cu pelerină și mustață educată.
Pe lângă scaunele de așteptare, s-au instalat și „repere identitare permanente”. Adică, dacă pierzi avionul, rămâi măcar cu un bust în preajmă. Artiști internaționali bat în piatră, în metal și în nervii călătorilor, iar cultura iese aburindă ca o ciorbă de bolovan.
Vicele județean, în costum festiv de marmură ideologică, declară solemn: „Nu vrem doar cifre și fluxuri. Vrem emoție între două curse Tarom.”
Mitică, ud de ploaie și estetică, oftează:
– Eu am venit cu low-costu’, da’ plec cu o lucrare de for public în suflet.
Așadar, dragi bibici muncipali și nu numai, dacă auziți dalta zbârnâind la ghișeul 5, nu vă speriați: nu e grevă, e artă monumentală. Și dacă bagajul întârzie, consolați-vă: a fost sublim inspirat de o traiectorie artistică.
Cât despre unchiul nostru, pensionar onorabil special și călător ocazional spre Viena, el a rămas mut de uimire o săptămână întreagă, după ce-a văzut balamucul sculptoricesc. Pur și simplu n-a mai putut vorbi. Nu de șoc artistic, ci pentru că i-a intrat o așchie culturală în laringe.
