Angajat al Primăriei Jidvei, condamnat pentru că făcea rachiu și coniac de casă

0
23

Un bărbat din Jidvei, angajat al primăriei, a fost recent condamnat de magistrații Judecătoriei Blaj, anunță Alba24.Bărbatul producea alcool acasă, iar apoi îl vindea fără să plătească niciun fel de taxă.

Potrivit motivării instanței, telefonul bărbatului a fost interceptat de către anchetatori pentru a putea proba că acesta vinde alcool. Este detaliată mărturia unei persoane care a mers în casa bărbatului și a văzut o cantitate mare de alcool. Acesta le-a spus autorităților că bărbatul produce alcool și îl vinde persoanelor pentru consum la diferite evenimente, sau pentru consum propriu.

După ce au probat că bărbatul vinde alcool, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție, iar ținta a fost pivnița bărbatului.

”Polițiștii au identificat în locuința bărbatului 580 de litri de băuturi alcoolice accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate precum și o instalație destinată producerii de băuturi alcoolice, fără ca aceasta să fi fost înregistrată la autoritatea vamală”, au transmis atunci reprezentanții IPJ Alba.

Bărbatul a fost de acord să semneze un acord de recunoaștere al vinovăției cu procurorul de caz. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 7 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, cu suspendare.

De asemenea a mai fost obligat la 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments