Liniște suspectă în giudeț. De câteva zile, jupânul nostru, Don Costeleone, a dispărut ca uleiul de măsline din salata cu fonduri europene. Nimeni nu știe nimic oficial, dar gura târgului — gură mare, domnule! — zice că s-ar afla taman la Osaka, la vreun Târg Mondial al Administrațiilor Sclipitoare, într-un „concediu” cam plătit… da’ nu de noi, ferească sfântul buget local!
Poză avem. Una singură. Cu Donul, în costum călcat, lângă niște cetățeni nedumeriți și-un panou cu beculețe. Dacă n-am fi avut-o, tot am fi știut: Donu’ nu stă degeaba, ci muncește internațional, pe banii cui s-o găsi. Că dacă nu ar fi la Osaka, ar fi sigur într-un colț de lume în care banii sponsorilor trebuie consumați. Acu’ nu mai ia tablă, că e periculos și s-a fript, ia escursii dă afaceri.
O să revină discret, fără fanfară, dar cu o conferință de presă unde va ecsplica cum a promovat el valorile locale și a „consolidat parteneriate strategice cu orașe de referință din Asia-Pacific”. Ce va aduce acasă? Un pliant lucios, două poze și o umbrelă cu siglă.
– „Pe banii cui, Donule?”, a întrebat un ziarist local.
– „Pe sponsori. Pe încredere. Pe viitor!”, a răspuns jupânul, zâmbind a sustenabilitate.
Cetățenii au rămas cu gura căscată și canalizarea nefuncțională. Dar ce contează? Am fost și noi, cu sufletul, la Osaka. Să trăiască Don Costeleone, jupân de giudeț și ambasador în lume!
