A fost scandal uriaș în ședința secretă a PNL. Liberalii i-au reproșat lui Ilie Bolojan numirea lui Dragoș Pîslaru ca ministru al Investițiilor.
Înregistrare audio:
Florin Roman: „Cred că ştiţi că în interiorul partidului, şi la Sebastian Burduja şi la Mircea cred că au avut o perioadă foarte, foarte bună şi au avut şi alte partide. E decizia dumneavoastră, vi-o asumaţi integral”.
La PSD a fost luptă strânsă pentru două ministere. De la Muncă pleacă actualul ministru, Simona Bucura Oprescu, care a pierdut la 5 voturi în fața lui Florin Manole. De asemenea, la Agricultură doar 7 voturi i-au despărțit pe candidați, Florin Barbu impunându-se în fața lui Sorin Moise. La Energie a câștigat competiția internă Bogdan Ivan, iar la Transporturi Ciprian Șerban.