Întru slava Muncipiului nostru, unde robinetul picură cu grație de clepsidră medievală și cisterna vine mai des decât poștașul cu pensia, se-nalță deasupra tuturor, cu statură de legendă udă, Măria Sa — Doreluș, Împăratul Apei Potabile Vitale.
O, Doreluș! Tu, care torni apă-n vin și vin în buget, cu o mână bagi clor și cu cealaltă scoți facturi, tu, Circiumarul de la robinet, izvor nesecat de scuze și avarii planificate, cât ne mai răcorești cu promisiuni călduțe și presiuni scăzute?
Te salutăm cu toții din bazinele noastre goale și ligheanele pline, cu chiuvete în care se aude doar ecoul sec al secolului trecut! Ce-nțelept ești, Sire, căci ai aflat secretul veacurilor: dacă nu dai apă, nici nu se sparg conductele!
Și vai, cum curge laptele și mierea în conturile firmelor prietene, în timp ce noi, cetățenii, ne scărpinăm capul (și uneori pielea, de la clorul neanunțat) și ne rugăm: „O, Doreluș, mai dă-ne o picătură azi, că mâine vine cisterna electorală!”
Ai transformat apa în aur, dar nu pentru noi. Ai golit butelia cetății și ai umplut-o cu promisiuni. Bravo, Circiumarule! Bravo, Sire de la țeava spartă!
Și-acum te-ntrebăm, ca Villon odinioară:
„Dar unde-i, Doamne, presiunea?
Și calitatea? Și chitanța?
Unde-i robinetu’-n față,
Ce da apă fără dansa?”
Fie-ți robinetul mereu înțepenit, și contorul pe roșu, căci ne-ai învățat că în muncipiu nu curge nici apa, nici vinul nu mai vine!
