Câștigând primul tur al alegerilor prezidențiale cu un scor dublu față de Nicușor Dan, candidatul George Simion părea că deține prima șansă în dobândirea funcției de președinte al României. Cu toate acestea, Dan a recuperat masiv în retur, ieșind pe primul loc la o diferență de aproape 1 milion de voturi față de Simion. În aceste condiții, se pune întrebarea dacă George Simion și-a dorit să piardă alegerile sau a fost depășit de importanța misiunii pe care și-o asumase.
O primă strategie care pare să-i fi redus considerabil șansele la victorie a fost neglijarea electoratului intern. În acest context, o imensă eroare a constituit-o provocarea lui Nicușor Dan la diverse dezbateri televizate, pentru ca apoi el însuși să le boicoteze. El arunca mănușa duelului și tot el nu se prezenta la ora și locul stabilit pentru înfruntare. Evident, un comportament care a deranjat o bună parte din potențialii săi susținători, care au început să-l suspecteze de neseriozitate și, mai rău, de lașitate. Oamenii au simțit că ei înșiși sunt înșelați în așteptările lor, lucru de neiertat.
O altă gafă a reprezentat-o proliferarea de acuze și epitete dure la adresa președintelui Emanuel Macron, exprimări verbale care au depășit cu mult o anumită civilizație a discursului diplomatic. „Iubesc Franța, iubesc cultura franceză, iubesc poporul francez, dar nu iubesc tendințele dictatoriale ale lui Emmanuel Macron”, a spus Simion la postul francez de televiziune CNews, după care a completat, ca o țață răzgâiată: „N-am nevoie să mă primească Macron la Elysee.”
Oricât de pornit ar fi fost Simion pe ideea influențării de către Franța a alegerilor din România, el nu avea voie să devină mahalagiu fix la Paris. Pâna una, alta, nu poți spune că te doare-n cot de președintele Franței, țara care conduce forțele NATO din România și unul dintre cei mai mari parteneri economici ai țării noastre. Chiar dacă Macron este rău văzut de francezi, în fața cărora mai prezintă încredere în proporție de doar 26%, nu era treaba lui Simion să-l ia în balon. Vorbe necugetate care au ridicat semne de întrebare asupra maturității sale politice în plan extern, atât de necesară unui președinte.
Dar poate cea mai stupidă și în același timp comică acțiune a lui Simion a fost de a se afișa cu Călin Georgescu, pe care l-a plimbat ca pe sfintele moaște pe drumul spre secția de votare, în ambele tururi. Simion a dat astfel senzația că e un soi de surogat, de rezervă a „adevăratului” președinte al României. De altfel, scandările mulțimii au fost la rândul lor hilare: „Călin Georgescu președinte!”, deși candidatul oficial era George Simion. Supunerea asta în fața lui Georgescu l-a făcut pe Simion să piardă din identitatea și personalitatea sa de candidat, transformându-l într-un fel de păpușă vorbitoare a gurului ventriloc, care i-a minimizat mult prestanța numindu-l „protejatul meu”, adică un soi de valet preferat.
Erori neprovocate sau acțiuni premeditate, toate aceste situații i-au subminat semnificativ avansul consistent luat în primul tur al alegerilor.
Că a pierdut pe mâna lui sau ca urmare a unui plan prestabilit, de „iepure” în cursa cu Nicușor Dan, e greu de spus.
Cert este că, prin comportamentul său din campanie, George Simion a compromis în bună măsură ideea suveranistă în România, coborând-o în derizoriu.
