Procurorii DNA l-au reținut pe Dumitru Andrei Petru, Inspector superior la Direcția Antifraudă din cadrul ANAF București în urma unui flagrant de luare de mită.El este acuzat că ar fi primit o tranşă de 3.000 de euro de la reprezentanţii unor firme care lucrau cu companii de ridesharing. Alături de el a fost reținută în acest dosar și o femeie de afaceri. Niciu Mariana Victorița, care ar fi oferit acești bani. Cu altă ocazie, inspectorul ANAF ar mai fi primit o altă tranşă de 6.500 de euro, precizează surse G4Media.
Inspectorii ANAF ar fi descoperit că o femeie de afaceri care deţinea 4 firme de ridesharing ar fi făcut evaziune fiscală. Femeia ar fi oferit 100.000 de euro, astfel încât inspectorul vizat de DNA să ţină rezultatul controalelor la sertar şi să nu sesizeze procurorii. Pentru acest lucru, i-ar fi dat femeia mită inspectorului ANAF.
DNA a precizat că procurorii de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție “efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de trafic de influență și cumpărare de influență, în perioada martie-mai 2025, de către funcționari publici cu atribuții de control din cadrul ANAF, respectiv persoane fizice și persoane juridice care operează în transportul alternativ prin intermediul aplicațiilor de ridesharing”.
Potrivit sursei citate, funcționarii ar fi “protejat și favorizat” persoane fizice și juridice “care eludează plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor datorate bugetului statului, cu impact negativ asupra serviciilor publice și, astfel, erodarea încrederii în stat, în instituții și în administrația publică”.