Stimați cetățeni cu pensii amânate și salarii decimate, bine ați venit în Republica Trifești – sat cu 3.400 de suflete. Și cu 13.000 de euro puși deoparte nu pentru canalizare, asfalt sau vreun medic, ci pentru What’s Up și Mickey Mouse pe fonduri publice! Aflăm bibicilor, cu stuchefacție de la frații noștri presarii tot cu 7 că al nostru client frecvent, Baba și Mitraliera face bani la greu jefuind comune cu bibici vai de capul lor, cărora le plouă în casă în timp ce n-au ce pune pe masă. Dar ce, e grijă premarelui, așa credeti?
Aș! Acolo, în buricul austerității, primarul Ivănucă – luminat de doctrina „liberalismului de parcare” – s-a gândit că singurul lucru mai important decât plata facturilor e să aducă Zâna Măseluță pe scenă cu TVA inclus. Și cine altcineva putea orchestra toată această simfonie de prost gust decât eternul Babă și Mitralieră, baron local al buburuzelor decorative și fost manager școlar trimis în judecată? Adică un om cu experiență, dom’le!
Să vorbim și despre procedură, că-i de poveste: contract publicat într-o marți după prânz, adjudecat în 30 de minute – probabil între două cafele și un scroll pe Facebook. Asta înseamnă administrație digitalizată: un deget pe „Enter” și 63.000 de lei zboară din visteria comunei direct în buzunarul Babei. Cu zâmbet, cu mască, cu acte-n regulă.
Evenimentul? Apoteotic. Vedeta zilei e What’s Up – botezat artistic „cântăreț pentru copii”, deși versurile lui ar face-o pe Albă ca Zăpada să ceară azil politic în pădure. În deschidere, trei cântărețe-actrițe cu recitaluri cronometrate la secundă și plată la gram de glorie.
Dar stați, că urmează partea educativă: „parada personajelor preferate”! Adică niște adolescenți îmbrăcați în spandex, care flutură mâna în ritmul cheltuielilor nejustificate. Copiii sunt invitați „să intre în lumea desenelor animate” – adică exact locul unde trăiesc deja autoritățile locale.
Iar dacă anul trecut inculpatul Baba ăsta încasa doar 4.000 euro, acum sare de 13.000. Ce s-a schimbat? Păi, prețul păpușilor și al complicităților. Cine zice că inflația nu e distractivă, n-a fost la Trifești.
Concluzia? Copiii se joacă cu baloane, primarii cu banul public, iar Babă – cu sistemul. În țara în care hoția defilează în costum de carnaval, singurii care mai cred în Moș Crăciun sunt cei care-l plătesc. Așteptăm sentința moftangiului, să fiți tăți la Trebonal pe 37 mai!