In aceasta dimineata s-a produs un accident feroviar in localitatea Cositeni, oraș Podu Iloaiei, dupa ce un autoturism a fost lovit de trenul 5603, Iași – Suceava la trecerea peste nivel de calea ferată.
La locul solicitării s-au deplasat o ambulanță SAJ, o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare și echipajul de terapie intensivă mobilă.
Conducătorul auto a fost scos din autoturism până la sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării. Victima s-a aflat în stop cardiorespirator fiind preluată de către echipajele medicale pentru efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din nefericire, medicii au declarat decesul în cazul șoferului în vârstă de 45 ani.