Ilie Bolojan, despre varianta de a fi premier după alegeri: “Este o chestiune de bun-simţ şi de normalitate”

0
73
Ilie Bolojan

Preşedintele interimar Ilie Bolojan îi acuză pe candidaţii la alegerile prezidenţiale care îi invocă numele ca posibil prim-ministru că încalcă o regulă ”dacă nu constituţională, măcar de bună-cuviinţă”.”Vedeţi, asta nu-i o problemă, ci doar dacă ai o opţiune corectă şi fair-play şi îţi respecţi nişte înţelegeri, poate părea o problemă”, a spus Ilie Bolojan, în contextul în care a fost acuzat de unii competitori politici că a încălcat Constituţia atunci când a făcut campanie pentru Crin Antonescu. Ilie Bolojan susţine că este ”o chestiune de bun-simţ şi de normalitate” ca PSD să deţină funcţia de prim-ministru, pentru că e partidul cu cea mai mare pondere parlamentară. ”Credem că este fezabil să ai un premier al cărui partid are o pondere de 15%?”, întreabă, retoric, Ilie Bolojan, cu trimitere la rezultatul obţinut de PNL la alegerile parlamentare din decembrie.

Ilie Bolojan, despre varianta de a fi premier după alegeri

Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a fost întrebat dacă se simte pregătit pentru funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale, în special Nicuşor Dan şi Elena Lasconi, au susţinut că-l vor desemna şef al Executivului. ”M-aţi întrebat mai înainte dacă n-am încălcat Constituţia susţinând un candidat (pe Crin Antonescu – n.r.). Dar cei care-mi folosesc numele în campanie, propunându-mă premier, şi acum cinci luni de zile, în cealaltă campanie, şi acum, nu încalcă o regulă, dacă nu constituţională, măcar de bună-cuviinţă? Deja în turul doi erai abandonat, pentru că sigur că se înţelege care-i situaţia. Vedeţi, asta nu-i o problemă, ci doar dacă ai o opţiune corectă şi fair-play şi îţi respecţi nişte înţelegeri, poate părea o problemă. Din nou trebuie să fim foarte corecţi cu românii. Niciun partid politic nu are mai mult de 25% în Parlament. Partidul politic care are cea mai mare pondere din această coaliţie, dar şi din Parlament, este PSD-ul. PNL-ul are o pondere de 15%, să spunem, da? Credem că este fezabil să ai un premier al cărui partid are o pondere de 15%?”, a întrebat, retoric, Ilie Bolojan, potrivitNews.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments