Medicii din prima linie de la Unitatea de Primiri Urgenta din cadrul Spitalului Sf. Spiridon s-au vaccinat impotriva COVID-19 in prima zi din an. Este vorba despre un medic specialist de urgenta si un medic resident de urgenta, iar vaccinarea a avut loc la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iasi.
Din UPU SMURD Iasi primul medic specialist de urgentă UPU- SMURD și primul medic rezident de urgentă s-au vaccinat la Spitalul de Pneumologie, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD Iasi.

Direcția de Sănătate Publică Iaşi invită personalul medical să-şi exprime disponibilitatea de a face parte din echipele care se vor constitui la nivelul fiecărui centru de vaccinare, prin transmiterea opțiunii de participare, cu indicarea localității dorite, prin completarea formularului alăturat https://forms.gle/TQieVhKq9qiAvRBh7
Modalitatea concretă de angajare, documentele necesare a fi depuse în vederea angajării precum şi nivelul de remunerare, se vor stabili în perioada următoare, prin Ordonanță de Urgență a Guvernului.
Personalul implicat în activitatea de vaccinare este reprezentat de medici din specialitățile epidemiologie, medicină şcolară, medicină de familie şi alte specialități, medici rezidenți, studenți, asistenţi medicali şi registratori medicali/operatori date, necesarul fiind următorul:
| Nr. Crt. | Localitatea în care se organizeaza centre de vaccinare | Număr necesar de medici | Număr necesar de asistenți medicali | Număr necesar de registratori medicali/operatori date |
| 1. | Iași | 72 | 144 | 72 |
| 2. | Pașcani | 30 | 60 | 30 |
| 3. | Târgu Frumos | 4 | 8 | 4 |
| 4. | Hârlău | 4 | 8 | 4 |
| 5. | Podu Iloaiei | 6 | 12 | 6 |
| 6. | Miroslava | 8 | 16 | 8 |
| 7. | Holboca | 8 | 16 | 8 |
| 8. | Tomești | 2 | 4 | 2 |
| 9. | Ciurea | 4 | 8 | 4 |
| 10. | Belcești | 2 | 4 | 2 |
| 11. | Deleni | 4 | 8 | 4 |
| 12. | Răducăneni | 4 | 8 | 4 |
| 13 | Popricani | 2 | 4 | 2 |


























































