Exemplu de dăruire: Simona Manole, o fetița simplă din Vlădeni, a intrat la Medicină cu 9.30

0
19.224 views

  Simona Manole are 19 ani și este din comuna Vlădeni, județul Iași. Ea poate fi considerată un model pentru tinerii de astăzi pentru că se numără printre elevii care au absolvit anul acesta clasa a XII-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, cu note excepționale. Din toamnă, Simona va începe cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa”, la care a intrat cu media 9,30, la buget. Chiar dacă provine dintr-o familie cu posibilități modeste, Simona nu s-a dat bătută, a muncit din greu, fără să facă o ora de pregătire. Șansa ei de a urma un liceu în Iasi a fost bursa primită de la ProRuralis, un program care îi sprijină pe elevii care obțin performanțe școlare importante dar care nu își permit să își plătească mâncarea și căminul pentru a studia în oraș. Dosarul ei a fost acceptat încă din clasa a IX-a și Simona a putut să își achite costurile pentru cămin și masă din bursă primită de la ProRuralis. Ușor nu a fost deloc, ne spune adolescenta. Plecarea de acasă, venirea în Iași, viața de cămin și cea de liceu, au contribuit foarte mult la formarea ei.

„Nimeni nu mi-a spus că va fi ușor pe parcursul liceului, însă am continuat și mi-am asumat responsabilități, deși nu eram conștientă pe deplin de resursele mele. De aceea realizez că am avut un instinct bun și că am dat dovadă de perseverență și ambiție. Chiar dacă nu a fost ușor, deoarece a trebuit să mențin o traiectorie cât mai dreaptă, satisfacția care vine la pachet cu munca susținută și curajul nu se pot măsura în cuvinte”, ne-a povestit Simona.

De sprijinul financiar, Simona a profitat din plin. În semn de recunoștință, tânăra a avut numai note foarte bune la învățătură și a obținut performanțe importante la toate olimpiadele la care a participat cea de limba și literatura română, logică, religie, olimpiada de lectură ca abilitate de viață, concursuri de limba engleza și de fizică.

De la curiozitate până la dorință este doar un singur pas…

Anatomia, însă, i-a deschis noi perspective bursierei și, după ce a aprofundat-o mai bine, a realizat faptul că vrea să devină medic.

„În clasa a șaptea am făcut cunoștință cu anatomia și m-a fascinat, fiind impresionată înca din clasa a V-a de biologie, iar acest lucru a fost susținut și de plăcerea cu care profesoara mea de atunci preda acest obiect. Puțin mai tarziu, am fost atrasă de profesia de medic și de tot ce presupune. Ba chiar m-am regăsit. Știam că profesia de medic este una foarte grea, însă trebuie să spun că este foarte important să ne punem întrebarea: ”Ce contează cu adevarat pentru noi?” și astfel, să cunoaștem ce este în interiorul nostru, deoarece astfel se depășesc niste bariere” , ne-a marturisit adolescenta.

Și de atunci a început studiul intens pentru admiterea la Facultatea de Medicină, care a luat-o ca pe o provocare. De ce? Pentru ca familia sa nu își permitea ca Simona să facă pregătire cu un profesor în privat, așa că proaspăt absolventa a trebuit să parcurgă biologia și chimia din scoarță în scoarță.

„Mă bucur că am fost suficient de curajoasă să cred în mine și în cei care m-au susținut, iar faptul că efortul meu a fost însoțit de pasiune, m-a adus în punctul în care să reușesc să îmi îndeplinesc visul în proporție de 50%, este un lucru minunat. Nu pot spune că totul a fost roz în timp ce învățam pentru Medicină, însă mereu am revenit la alegerea inițială, fie datorită instinctului, fie datorită sfaturilor și sprijinului unor persoane, pe care îi pot numi sincer prieteni. La admitere am obținut nota 9, 30 și am fost admisă pe locurile fără taxă. Simt că am reușit, deși mereu este loc de mai bine, ma simt implusionată să dau tot ce am mai bun, acum că știu că pot realiza tot ce îmi propun, toată această experiență punându-și amprenta în procesul meu de maturizare”, spune cu încredere Simona.

 

Olimpicii, viitorul țării

În timp ce majoritatea absolvenților aspiră la universități din străinătate, unii preferă să rămână în România. Simona se numără printre ei. Deși este mult prea devreme pentru a ști cu adevărat ce îi va rezerva viitorul, adolescenta ne-a spus că vrea să devină medic cardiolog.

„Nu știu ce îmi rezervă viitorul, însă știu că îmi doresc să contribui la evoluția sistemului medical din România, în pofida stabilitatii si motivatiei financiare cu probleme, deoarece sunt mândră de sistemul de învățământ din România, de faptul că m- a ajutat să evoluez într-un mod unic, să scoată la suprafață tot ce este mai bun privind intelectualitatea, prin eficiență și cerințe multiple. De aceea sistemul medical, ca și alte domenii, merită să fie dezvoltat pe cât de mult posibil, iar oamenii, prin alegerile lor alcătuiesc principalul motor de dezvoltare al țării”, spune Simona.

Cum îi ajută statul român pe olimpici?

Este o întrebare la care putem răspunde cu greu. În afară de alocația pe care o primește orice elev, de aproximativ 80 de lei, Simona nu a mai beneficiat de un alt spirjin din partea statului român.

„Pot spune că statul roman ar putea să se implice mai mult în susținerea financiară a copiilor care au performanțe, deoarece, și aici cred ca este punctul de vedere și al celorlalți bursieri Pro Ruralis, pentru noi, bursa acordata a avut un rol esențial în dezvoltarea noastră si cred că acest lucru nu ar fi fost posibil fara asociație”, a declarat Simona.

Cu bucurie și nerăbdare, Simona Manole va începe o nouă etapă în viața sa, pe care vrea să o parcurgă cu aceeași seriozitate ca și până acum.

„Mesajul meu pentru elevii ce provin din mediul rural este să nu renunțe niciodată la ceea ce își doresc cu adevărat și să își cultive educația în dimensiuni cât mai mari și în medii potrivite și să aibe mereu sentimentul că sunt mai puternici decât cred ei. Orice barieră, indiferent de proporție este acolo pentru a fi doborâtă, iar ”Dumnezeu îi iubește pe cei curajoși!”.

ProRuralis este un proiect care susține elevii din mediul rural care au un coneficient de inteligență superior. An de an, zeci de elevi urmează studiile celor mai importante facultăți din țară mulțumită sprijinului financiar primit de la asociație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here