Formaţiunea italiană eurosceptică Cinci stele revine la alianţa cu UKIP în Parlamentul European

0
68

Grupul politic eurosceptic „Cinci stele” a revenit la alianţa cu euroscepticii britanici din cadrul UKIP din cadrul Parlamentului European, a anunţat liderul formaţiunii, Beppe Grillo, pe blogul său, potrivit Reuters. Anunţul survine după ce liberalii din PE au respins un plan de parteneriat cu gruparea italiană.

Nigel Farage, fondatorul UKIP, a transmis, într-un comunicat, că divergenţele cu „Cinci stele” au fost rezolvate „în mod amiabil”. El a precizat că, deşi gruparea este binevenită în cadrul alianţei, a fost nevoie de anumite „schimbări de ordin administrativ” pentru ca parteneriatul să poată continua în cadrul grupului „Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe” (EFDD). Beppe Grillo s-a referit direct, pe blog, la ce presupun aceste schimbări de ordin administrativ. El a anunţat că formaţiunea politică pe care o conduce a decis ca reprezentantul său în cadrul conducerii EFDD să renunţe la funcţie, conform Agerpres.

David Borrelli era co-preşedinte al EFDD şi a fost unul dintre principalii negociatori ai înţelegerii eşuate cu Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE). Plecarea lui întăreşte poziţia UKIP în alianţa euroscepticilor din PE, potrivit Reuters.

Sursa

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments