
Povestea imperiului Kosarom, spusa chiar de cei trei Apostoli. In exclusivitate pentru 7est, proprietarii celui mai important grup de firme din industria alimentara a Iasului au explicat cum si-au cladit imperiul. Pe scurt, povestea poate fi astfel rezumata: in 1992, Neculai Apostol a cumparat actiuni la intreprindera pe care o conducea inca dinainte de 1989. Au urmat alte achizitii strategice, dar si investitii de ordinul zecilor de milioane de euro din fonduri proprii, imprumuturi si fonduri UE nerambursabile. In paralel, Apostol a cochetat si cu politica: a fost prefect al Iasului si senator. A ramas cunoscut si datorita celebrei vorbe de duh ce a insotit demisia sa de la Prefectura: "Am boala lui Calache". Intrarea in politica a coincis cu aducerea la conducerea firmelor a celor doi fii ai sai, Lucian si Teodor. Din 2008, de cand i s-a terminat mandatul de senator, Neculai Apostol s-a alaturat fiilor sai la conducerea Kosarom. Grupul include patru firme ce au raportat pentru 2009 o cifra de afaceri de 55 milioane de euro. Numai in ultimii trei ani, familia a investit in afacere aproape 40 de milioane de euro. Iar in 2008 si-au permis chiar o aroganta: "Am refuzat o oferta de 200 de milioane de euro pentru firmele noastre", a spus Lucian Apostol, fiul cel mare, presedintele Grupului de Firme Kosarom.
Ingineri zootehnisti
Ca formatie, toti trei sunt ingineri zootehnisti. Grupul de firme Kosarom joaca tare de mult timp in Moldova. De cativa ani a patruns si in Muntenia. Ultima reduta la care planuiesc asaltul e Ardealul. Kosarom cuprinde patru companii distincte, dar care lucreaza in sistem integrat: Agricola Targu Frumos, Avi-Top, Kosarom Pascani si Suinprod.
Preluarea
Inainte de ‘89, Neculai Apostol, capul afacerii, era directorul Intreprinderii de Industrializare a carnii Pascani. O firma destul de mica, insa Apostol i-a intuit potentialul. Asa ca, in primii ani de dupa '90, s-a impotrivit ca intreprinderea sa fie devalizata. In 1992, profitand de un program pilot demarat de Uniunea Europeana pentru pregatirea privatizarilor din Romania, Apostol a reusit sa cumpere masiv actiuni la firma pe care o conducea, ajungand ca acum sa detina peste 50% din actiunile Kosarom. La acea vreme a fost prima firma din industria alimentara inclusa intr-un astfel de proiect.
Cele patru companii
La cativa ani dupa privatizarea Intreprinderii de la Pascani, Apostol a reusit sa puna deoparte suficienti bani, incat sa iasa la cumparaturi. Astfel, in 1998 a preluat fosta Avicola de stat. Ferma (acum Avi-Top) era practic falimentara, cu salarii neplatite, cladiri abandonate, productia mult diminuata. In numai cativa ani, Apostol a reusit sa transforme o gaura neagra, intr-o firma foarte profitabila. Domeniul de activitate al companiei Avi-Top este cresterea si abatorizarea puilor de carne. Cu o cifra de afaceri de 48, 5 milioane lei in 2008 si o capacitate de productie de aproximativ 6.000 de tone pe an carne de pasare refrigerata si congelata, Avi-Top se numara printre societatile mijlocii de profil din tara. A urmat achizitionarea actualului combinat SuinProd Roman, specializat in cresterea si ingrasarea porcilor. Cifra de afaceri: 9,5 milioane euro in 2007 si 15,1 milioane euro in 2008. Si pentru ca voia sa isi asigure materia prima din surse proprii, pornind chiar de la nutreturile pentru animale, Apostol a continuat sirul investitiilor. La scurt timp, a preluat si Agricola Targu Frumos. Cerealele produse aici sunt materie prima pentru cele doua fabrici de nutreturi combinate care asigura hrana puilor de la Avi-Top si a porcilor de la SuinProd. Asa a ajuns ca in 2010, numarul angajatilor sa depaseasca1.300.
Din umbra
Din 1992 si pana cand cei doi fii, Lucian si Teodor i-au crescut, Neculai Apostol si-a condus singur afacerea. Ulterior, cand a fost numit prefect al Iasului, in 2002, a hotarat ca grupul de firme Kosarom sa fie dat, cel putin scriptic, pe mana primului nascut, Lucian, pe atunci in varsta de doar 24 de ani. Vicepresedinte al grupului de firme este Teodor, cu doi ani mai mic decat Lucian. Din spate insa, Apostol senior ii supravegheaza in luarea deciziilor majore. “Eu practic nu mai am de-a face foarte mult cu grupul de firme Kosarom. Sunt manager pe probleme strategice de dezvoltare. Dar afacerea este condusa de Lucian ca presedinte al Kosarom si director Avi-Top si de Teodor ca vicepresedinte si director general Kosarom Pascani”, a declarat Neculai Apostol.
Si-a gajat si casa
In ultimii trei ani, Kosarom a facut investitii importante in tehnologie si resurse umane de peste 36 de milioane de euro, dintre care 6 milioane provin din fonduri europene nerambursabile. Cu toate acestea, Neculai Apostol spune ca pentru modernizarea fermelor si a abatorului a facut si imprumuturi in banca. "Avem peste 1.300 de angajati, iar pentru creditele bancare am garantat si cu casa si apartamentul. Creditele pe care le-am facut la banca depasesc suma de 20 milioane de euro”, a explicat Apostol. Desi au existat numeroase oferte tentantate in ultimii ani, familia Apostol nu vrea sa isi vanda afacerea. “Nu stiu sa va spun exact care e valoarea de piata. Ce va pot spune e ca in 2008 a existat o propunere. Cineva dorea sa ne ofere 200 de milioane de euro si nu am vandut-o. Si din 2008 pana acum valoarea ei a mai crescut”, a spus Lucian Apostol, presedintele Grupului de Firme Kosarom.
Jumatate de tara
Cele 60 de preparate din carne si 25 de produse din carne proaspata inglobate in nomenclatorul produselor Kosarom sunt distribuite in aproape toata tara. “Exceptie face zona Ardealului. Deocamdata se fac studii, insa e foarte posibil ca anul viitor sa fim prezenti si acolo cu produsele noastre”, a afirmat Lucian Apostol. Pentru urmatorii ani, intentia Kosarom este de a se extinde la nivel de retea de magazine si zone de distributie in toate regiunile tarii. Principala zona de desfacere ramane insa Moldova cu judetele Iasi, Bacau, Neamt, Suceava, Botosani si Vrancea. La acestea se mai adauga Bucuresti, unde este si un depozit logistic, Prahova, Buzau, Constanta, Galati, Arges si Brasov. Distributia produselor se face in regie proprie, cu o flota de cateva sute de masini. Produsele sunt comercializate in peste 1.900 de locatii. Grupul are 10 magazine proprii, 25 de francize, dar e prezent si in marile retele precum: Kaufland, Carrefour, Metro, Gima, Real, Selgros. Patronatul Kosarom nu considera ca este afectat de criza financiara foarte mult. Totusi recunoaste ca fata de anii anteriori, puterea de cumparare a consumatorului a scazut. Chiar si asa, reprezentantii Grupului de firme nu isi fac griji si aceasta pentru ca au in portofoliu doua branduri, Kosarom si Herkule. Aceasta din urma include 12 produse al caror pret este mai scazut. Sub aspectul notorietatii, programele de marketing au plasat brandul Kosarom pe locul IV la nivel national, sustin proprietarii.
................
“KO vine de la knock-out, SA de la societate pe actiuni, iar ROM de la Romania", a explicat Lucian Apostol denumirea firmei, Kosarom
.................
Neculai Apostol

- are 59 de ani
- a fost, inainte de ’89, directorul Intreprinderii de Industrializare a Carnii Pascani
- este inginer zootehnist
- conduce un Audi A8
- in perioada 2002-2003 a fost prefect al Iasului, iar in perioada 2004 -2008 senator
- in prezent este managerul pe probleme strategice de dezvoltare al Grupului de Firme Kosarom, grup pe care l-a creat
- nu mai vrea sa fie implicat in politica
« Singura politica pe care o fac este politica economica a Grupului de Firme Kosarom », a declarat Neculai Apostol. Desi au existat zvonuri cum ca un partid ar fi vrut sa il sustina la alegerile pentru conducerea orasului, Apostol neaga acest lucru. « Nu mi s-a propus si nici nu am de gand vreodata sa candidez la Primaria Iasului
..............
Lucian Apostol

- are 32 de ani
- este inginer zootehnist, are un master in domeniu, iar acum e doctorand
- nu este casatorit
- conduce un Audi Q7
- din 2001 este directorul general Avi-Top
- din 2002 este presedintele Grupului de Firme Kosarom
......................
Teodor Apostol
.jpg)
- are 30 de ani
- e inginer zootehnist
- nu e casatorit
- conduce un BMW seria 6
- este directorul general Kosarom Pascani
- este vicepresedintele Grupului de Firme Kosarom
.....................
Cele patru companii:
Kosarom Pascani

- reprezinta nucleul grupului de firme ce lucreasa in sistem integrat
- capacitatea de productie: sacrificarea a 700 porci pe zi, transarea a 50 tone pe zi, preparate si semipreparate: 50 tone pe zi
Suinprod Roman

- situata in Roman, judetul Neamt, societatea este specializata in cresterea si ingrasarea porcilor
- in prezent are 40.000 capete porcine, din care 3.400 scroafe, si un rulaj de 115.000 capete pe an
- promoveaza un program de dezvoltare a patrimoniului genetic al rasei Mangalita. Carnea si grasimea provenite de la porcii din aceasta rasa contin o cantitate redusa de colesterol
- Suinprod include: fabrica de nutreturi combinate de la Roman, cu o capacitate de 300 de tone de furaje combinate pe zi, ferma de selectie de la Targu Frumos, de unde rezulta “parintii” si “bunicii” suinelor de la Suinprod, ferma de reproductie de la Roman compusa din punct de insamantare artificiala, gestatie si maternitate, doua ferme de tineret porcin si ferme de porc gras, ce reprezinta materia prima pentru Kosarom Pascani
Avi-Top

- parte a Grupului de Firme Kosarom, creste si abatorizeaza pui de carne
- capacitate de productie este de aproximativ 6.000 de tone pe an carne de pasare refrigerata si congelata
- societatea inglobeaza: fabrica de nutreturi combinate si depozite aferente, statie de incubatie, ferme pui de carne, abator modern la Razboieni, cu o capacitate de 4.000 de capete pe ora.
- pentru urmatorii cinci ani, Avi-Top prognozeaza investitii de 15-20 milioane de euro. Banii vor fi folositi pentru noi ferme de crestere de pasari si tehnologie de ultima generatie pentru pricesarea carnii de pasare.
Agricola Targu Frumos
- cerealele produse de Agricola Targu Frumos sunt materie prima pentru fabricile de nutreturi combinate care asigura hrana puilor de la Avi-Top si a porcilor de la Suinprod
Comentarii
Ar trebui demis prefectul pentru incidentul din Pub 25?





































