monden
arrow
La Iasi
Hosting Fuze
Impact FM
Alba ca Zapada
Nissa
Inoras
Caretta
Salina Bodyline
IasiSting
monden
monden
monden
monden
 Tag Cloud
arrow
Autor:
29 Mar 2009
Comentarii:
0
Vizualizari:
3039
voteaza!

Interesele politice si economice ale puterii de la Chisinau detoneaza, din nou, relatiile dintre Moldova si Romania, in apropierea alegerilor parlamentare din tara vecina, programate pentru 5 aprilie. Ultimele evenimente: doi ieseni expulzati de la Chisinau, o delegatie cu oficialitati din Iasi si Vaslui, intoarsa de la granita si mai multe autocare cu romani, blocate la intrarea in tara vecina


Relatiile dintre Romania si Moldova au explodat in ultimele cateva zile, dupa ce autoritatile de la Chisinau au expulzat doi ieseni care se ocupau de campania electorala a Partidului Democrat Liberal din Moldova, iar Bucurestiul a intors aceasta amabilitate, expulzandu-l pe scriitorul moldovean Alexandru Vakulovski. Cum Republica Moldova a inceput sa interzica tot mai fatis accesul romanilor dincolo de Prut, revine din nou in atentie situatia unei tari marcate de o conducere dictatoriala, la doar 20 de kilometri de Iasi. O tara in care printre cei mai bogati oameni de afaceri se numara si Oleg Voronin, fiul presedintelui in exercitiu. O tara in care autoritatile statului nu sunt controlate de nimeni.

Presedintele, cel mai puternic
Conform declaratiilor unor lideri de opinie de la Chisinau, cel mai puternic om din stat, asa cum este perceput acolo, este chiar presedintele Vladimir Voronin. Presedinte al partidului de guvernamant - Partidul Comunistilor din Republica Moldova, Voronin, un fost general-maior de Militie, este la al doilea mandat. Opozitia, formata din Partidul Liberal Democrat Moldovenesc, Partidul Liberal si Alianta Moldova Noastra, il acuza pe Voronin ca a transformat institutiile statului in propriile servicii electorale. "Toate institutiile statului lucreaza pentru campania electorala a comunistilor. Incepand chiar cu ofiterii Ministerului Afacerilor Interne, care rup panourile electorale ale tuturor partidelor implicate in campanie, mai putin pe cele ale comunistilor, si terminand cu padurarii, care ameninta ca nu mai dau lemne taranilor daca nu sunt votati comunistii", a explicat avocatul Vitalie Nagacevschi, membru PLDM si aparator al mai multor moldoveni implicati in conflicte cu statul. Acesta sustine ca ordinul a venit de sus, de la Presedintia Republicii Moldova si dovada o reprezinta faptul ca, oricat de mult a vuit presa de
la Chisinau, s-a pus batista pe tambal.

Comunistii in pole position
Partidul Comunistilor din Moldova are majoritatea in Parlament, cu 55 de mandate, obtinute in 2005. Presedintele partidului este seful statului, Vladimir Voronin, fost membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, iar in 2009, desi sondajele sunt incurajatoare pentru ei - au 36% din intentia de vot, comunistii reactioneaza ca si cum ar pierde, pe 5 aprilie, puterea. Care este motivul? O explica sociologii de la Chisinau. "Prima motivatie a deciziilor de a suprima orice legatura cu Romania si cu Uniunea Europeana o constituie faptul ca sondajele secrete, cele doar pentru ochii lor, nu sunt atat de incurajatoare. Poate ca au date conform carora urmeaza sa piarda alegerile. A doua explicatie este cea legata de puterea celor trei formatiuni - PLDM, Alianta Moldova Noastra si Partidul Liberal, de a forma o coalitie cu sanse reale de a obtine majoritatea", a spus sociologul Mircea Esanu, presedinte al Ligii Nationale Anticoruptie. Acesta mai crede ca, pe 5 aprilie, soarta Partidului Comunistilor sta in mana procentului imens de indecisi stabilit in urma ultimului sondaj oficial: 25%. "Practic, cine reuseste sa-i mobilizeze pe indecisi, castiga alegerile. Si indecisii nu sunt votanti ai Partidului Comunistilor, votantii lor sunt foarte disciplinati si spun oriunde cu cine voteaza. In 2005, Moldova Democrata si-a dublat
scorul din alegeri, in ziua alegerilor, cu voturile indecisilor. Se poate intampla la fel si acum", a precizat Mircea Esanu.

Comunistii: "No comment"
Liderii celor trei partide de opozitie - PLDM, Moldova Noastra si Partidul Liberal - sustin ca absolut toate institutiile statului sunt lansate in campania electorala pentru PCRM (Partidul Comunistilor). Liderii acestei formatiuni au refuzat sa discute cu reporterii 7est, in ciuda numeroaselor eforturi de a-i contacta. Singura declaratie a biroului de presa al PCRM a fost seaca si conforma cu ultimul slogan electoral lansat dincolo de Prut: "Opozitia nu mai are argumente, de aceea recurge la astfel de acuzatii. Nu lucreaza pentru noi decat membrii partidului implicati in campanie". De cealalta parte, PLDM a lansat cele mai dure acuzatii la adresa PCRM. "Incepand cu Politia din orase si terminand cu padurarii din ultimul catun, toti lucreaza, sub o forma sau alta, pentru ei. La mitingurile electorale ale partidului nostru, s-a intamplat de mai multe ori sa fie politisti in parcare, care sa ia numerele de inmatriculare. Este o
forma de intimidare. La casele de cultura ni s-a taiat de mai multe ori curentul electric", a declarat avocatul Vitalie Nagacevschi.


Institutii nereformate
Sociologii de la Chisinau afirma ca frica nu este neaparat generata de violenta regimului, ci de faptul ca institutiile statului nu sunt verificate de nimeni. "Procuratura, Ministerul afacerilor Interne si Justitia sunt ministere pe care nimeni nu le-a reformat, din 1991 pana acum. Mai grav decat orice este ca sunt foarte relaxati si fac orice le trece prin cap, pentru ca nici o institutie de stat nu verifica nimic. Nu exista organe de control", a afirmat Mircea Esanu, sociolog si profesor universitar la Chisinau. "Republica Moldova este un stat dictatorial nu pentru ca sunt trimisi oamenii in Siberia, ci pentru ca s-ar putea intampla asta. Nu exista nici un control asupra institutiilor statului, nu exista mecanisme de controlare si pedepsire a ofiterilor de Politie. Cineva de sus tare le asigura aceasta intangibilitate, pentru a profita, atunci cand este nevoie, de puterea politistilor, procurorilor si judecatorilor", a spus si sociologul Vadim Pistrinciuc.

Miza: puterea, dupa 5 aprilie
Care este miza acestui joc la nivel inalt? Puterea, incepand cu 5 aprilie. Aceasta poate reveni, practic, Partidului Comunistilor din Republica Moldova sau grupului celor trei mari partide din opozitie. Ce ar insemna asta, pentru fiecare dintre tabere? Controlul total asupra Republicii Moldova si orientarea mai accentuata catre UE, in cazul in care opozitia iese castigatoare, sau catre Moscova, daca puterea revine comunistilor. In plan economic, insa, interesele par a fi mult mai mari, chiar daca informatiile nu sunt oficiale. Concret, fiul presedintelui Voronin, Oleg, este cel mai bogat om de peste Prut. Mediul politic sustine ca acesta are o avere care trece de un miliard de euro. "Cand a facut miliardul de euro, a inchiriat un restaurant faimos din Chisinau si a sarbatorit cu prietenii miliardul. Orice afacere mai mare din Moldova trebuie sa ajunga in buzunarul lui. Este cunoscut cazul unui lant de fast-food-uri, Andy's Pizza, care are foarte mare succes. In momentul in care afacerea a crescut, institutiile statului au inceput sa-l controleze pe patron. Acesta a vandut lui Oleg Voronin, pana la urma. Asa se intampla cu orice afacere care creste. Avem informatii conform carora grupul fiului presedintelui controleaza inclusiv cursul
valutar. Prin aceasta metoda, poate sa faca o multime de bani", a declarat Mircea Esanu, presedintele Ligii Nationale Anticoruptie. Daca aceste informatii sunt reale, miza este protejarea afacerilor create de sustinatorii Partidului Comunistilor din Republica Moldova, dincolo de protejarea influentei politice.

Influenta ruseasca
Influenta ruseasca in zona este mare mai mult pentru ca vrea conducerea Republicii Modova decat pentru ca-si doreste cea a Rusiei. "Un exemplu perfect din acest punct de vedere este ca a existat un embargo al vinului. Nu am avut voie sa vindem vinuri in Rusia, desi actionarii marilor firme din domeniu, de la noi, sunt rusi. Daca aveau forta reala in tara lor, nu li se punea embargou. Mai mult, in ultima vreme, schimburile economice cu Romania au depasit valoarea schimburilor economice cu Rusia", a spus Vadim Pistrinciuc, sociolog si profesor universitar. Acesta sustine ca influenta ruseasca in Moldova nu trebuie neglijata, dar ca aceasta este creata prin alte parghii decat cele economice. "Presa rusa care ajunge aici, inclusiv televiziunea de la Moscova, au o foarte mare putere. Sunt profesionisti adevarati, mult mai buni decat cei de la Bucuresti, si de aceea au o foarte mare credibilitate si influenta. Prin presa, Rusia are o mare influenta aici", a adaugat Pistrinciuc.

Conficte frecvente cu Romania
Expulzarea celor doi ieseni, a unui al treilea roman si interzicerea accesului unor delegatii romanesti in Moldova sunt ultimele confruntari dintre Romania si Moldova, intr-un lung sir de astfel de situatii conflictuale. Analistii politici romani cred ca aceste frictiuni vor exista si in viitor, in mandatul presedintelui Voronin. "Nu este neaparat stilul lui Voronin, pentru ca toti presedintii din Moldova si-au incercat fortele cu Romania, in declaratii. Dar este sigur ca Voronin autorizeaza toate aceste actiuni. Si este sigur ca astfel de actiuni sacaitoare, dar lipsite de pericol, vor continua", a declarat analistul politic Stelian Tanase. Ultimele conflicte la scena deschisa dateaza din 2007, cand delegatia Romaniei pentru Hramul Orasului Chisinau a fost intoarsa din drum.

..............

Ieseni expulzati din R. Moldova

Radu Popescu si Razvan Cazacu (foto) sunt doi ieseni care au lucrat in Republica Moldova, in calitate de consilieri politici ai PLDM. Luni, 23 martie, au fost retinuti de politie, la Chisinau, fiind acuzati de "semi-huliganism" si de faptul ca "ar fi ascultat cantece intr-un dialect strain, probabil romana", si arestati pentru o zi. Marti, au fost judecati si expulzati. Cei doi afirma ca expulzarea lor are legatura directa cu faptul ca Partidul Comunistilor va pierde alegerile si nu doreste sa scape puterea. "Este incredibil, dar la Chisinau, oamenilor le este frica. Daca doi cetateni straini au fost luati pe sus, de Politie, fara sa aiba avocat, fara sa li se spuna clar ce au facut, imi inchipui ca povestile despre ce li se intampla lor nu sunt, de fapt, povesti", a spus Radu Popescu.

..............

Se izoleaza
In ultimele zile, vamesii din Republica Moldova au interzis accesul mai multor grupuri de romani care se indreptau catre Chisinau, fara a oferi niciun fel de explicatii. In total, pana vineri seara, numarul romanilor intorsi de la granita a fost de 160. Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a solicitat Chisinaului explicatii referitoare la aceasta problema. "MAE considera ca acest tratament aplicat cetatenilor români este inacceptabil si neconform cu statutul acestora de cetateni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova doreste sa adere si, cu atât mai mult, cu principiile de ocrotire a drepturilor fundamentale ale omului care stau la baza unor organizatii internationale din care ambele state fac parte", se arata intr-un comunicat al MAE. Pe de alta parte, Constantin Matache, directorul Diviziei de Cooperare cu Republica Moldova din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucuresti, sustine ca Romania nu poate interveni adanc in problema Republicii Moldova: "Sa nu uitam, este un stat independent si suveran, in care nu avem nici un drept".

...............

CV-ul patat al ministrului de Interne
Surprinzator, oamenii politici de peste Prut sustin ca unul dintre motivele pentru care Ministerul Afacerilor Interne raspunde atat de bine la comenzi este acela ca sefii sunt plini de bube. "Sunt dovezi clare in acest sens. Ministrul de Interne a fost implicat intr-o tentativa de omor, pentru care are dosar penal. Presa a dezvaluit ca are o diploma de studii falsa, dar nu s-a luat nici o masura. Mai nou, este implicat si intr-un dosar de trafic de heorina, vreo 200 de kg", a declarat sociologul Mircea Esanu.

..............

Sondaj pe bune sau mincinos?
Conform singurului sondaj de opinie dat publicitatii pana acum, 36,2 % din voturi ar reveni PCRM. Pe locul doi s-ar afla PLDM - 8,3%, urmat de Partidul Liberal si de Alianta Moldova Noastra - 6%. Practic, partidele de opozitie detin 22,5% din voturi, conform acestui sondaj, dar batalia imensa a partidelor va fi pe segmentul indecisilor: 23 - 25%. Practic, daca toate voturile nehotaratilor s-ar intrepta catre opozitie, PCRM ar pierde alegerile.

.................

Cronologie
1812 - Basarabia a fost cedata de turci Rusiei
1918 - Basarabia isi proclama independenta si se uneste cu Romania
1940 - URSS anexeaza Basarabia
1989 - Republica Socialista Federativa Moldoveneasca introduce alfabetul latin si limba romana ca limba oficiala
1991 - Fosta RSS Moldoveneasca se proclama independenta fata de Moscova
2001 - Comunistii ajung din nou la putere, iar presedinte este Vladimir Voronin

..............

"Nu meritam sa fim o tara"
Nicu Tarna (foto), solistul trupei basarabene Gandul Matei, este cunoscut pentru pozitiile proromanesti si antirusesti adoptate, inclusiv in concerte. Artistul a declarat, pentru 7est ca, de cateva luni, a inceput sa se teama ca actiunile agresive preelectorale ale Partidului Comunistilor ar putea degenera. "Si mie mi s-a facut frica in ultimul timp. Parca sunt mai rai acum. Sunt prea multi bani in joc si simt ca pierd controlul. Ne simtim abandonati de Romania, in conditiile in care pozitia Bucurestiului ar trebui sa fie mai transanta. In definitiv, noi nu suntem o tara, nici nu meritam sa fim o tara pentru ca nu stim sa fim una", a spus Nicu Tarna.
 

Galerie Media

Cuvinte cheie: puterea comunista, arestati, ieseni, consilieri, pldm, expulzati, republica moldova, presedintele Voronin

Adauga Comentariu






 

Stiri similare
video stiri

Examen sau concurs de dosare?

Ce varianta preferati pentru admiterea la facultate?



 

Autoadria