
Nu se supara atunci cand li se cere sa-si cumpere singuri medicamente si nici atunci cand sunt nevoiti sa imparta patul cu inca o persoana. Li se pare insa strigator la cer ca nu sunt tratati cu respect! Vorbim despre pacientii ieseni care au participat la un sondaj realizat de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. La fel ca in fiecare an, principala nemultumire a iesenilor este comportamentul cadrelor medicale.
La chestionar au raspuns 200 de pacienti, selectati static din lista cu persoanele internate in spitalele aflate in contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. 68% dintre respondenti s-au plans ca nu au fost ajutati sa se deplaseze atunci cand aveau de facut analize, 42% au fost nemultumiti de timpul de asteptare, 2% sustin ca au fost ignorati de cadrele medicale si 6% au declarat ca si-au cumparat singuri medicamente pe perioada spitalizarii.
"Imensa majoritate a asiguratilor nostri sunt nemultumiti, sau cea mai mare nemultumire a asiguratilor nostri fata de sistemul sanitar este comportamentul cadrelor medicale fata de pacienti", a spus dr Iulian Serban, director CJAS.
Iesenii nu sunt atat de nemultumiti ca spitalele arata jalnic, aparatura este veche, iar paturile sunt insuficiente cat sunt deranjati de modul in care sunt tratati de infirmieri, medici si asistenti.
"Ce se intampla nu e normal ...e bataie de joc de acum, am ajuns de rasul rasului cu medicii, cu spitalele ...bolnavii sarcii mor cu zile. Rusine,rusine, rusine!", a spus o ieseanca.
"In sanatate nici nu mai vorbim, uitati-va spitalul sf spiridon de cand sta clinica de deramtologie sa cada, sau spitalul de oncologie care nu l-au deschis..stiti cladirea este gata de 2 ani si nu-l deschid ca nu au aparatura..nu exista, in alte tari nu se intampla asa ceva", a spus o alta ieseanca.
Iesenii care sunt nemultumiti de modul in care sunt tratati pe perioada spitalizarii pot depune o sesizare cu privinta la acest lucru managerului unitatii sanitare in care au fost tratati.
Cuvinte cheie: cjas, spitale, medici, iasi, nemultumiri
Examen sau concurs de dosare?











































