
Criza nu este pentru toata lumea, asa cum nici masurile de austeritate nu sunt pentru toti. O dovedesc parlamentarii Partidului Democrat Liberal de la Iasi. O simpla analiza a declaratiilor de avere ale celor sase parlamentari arata ca acestia au dus o viata imbelsugata in cei patru ani de mandat. Unii dintre ei chiar au jupanit pe timp de criza. In tot acest timp bugetarul a ramas fara 25% din leafa, iar omul de rand a suportat toate masurile de austeritate aplicate, culmea, de democrati. Colectiile de bijuterii si obiecte de arta au fost dublate sau chiar triplate, masini de lux, case de vacanta, apartamente, terenuri, sute de mii de euro puse la saltea. Asta e bilantul parlamentarilor PDL.
Movila a prins aripi
Daca analizam declaratia de avere a deputatului PDL, Petru Movila, putem spune ca acesta si-a schimbat radical viata. In 2008, la inceput de mandat, Movila avea terenuri agricole la Dorobanti, Ciurbesti, Tibanesti si Barnova, doua autoturisme, aproape 15.000 de euro cash, datorii de 17.000 de euro si venituri de aproximativ 59.000 de lei anual. In octombrie anul trecut, Petru Movila s-a casatorit. O nunta ca-n povesti am putea spune, la un restaurant de lux din dealul Copoului. Cei mai de seama nuntasi cu dare de mana au luat parte la marele eveniment. Asa se face ca darul de nunta strans de Movila se ridica la aproape 100.000 de euro. Suma se regaseste si in declaratia de avere. Si nu este singura modificare. In cei patru ani de mandat, Movila a mai adunat un teren la Miroslava, un autoturism marca Hyundai, bijuterii de 13.500 de euro, obiecte de arta de 8.900 de euro, banii tinuti la saltea s-au triplat de la 15.000 de euro la 45.000, si-a achitat creditul de peste 17.000 de euro, iar veniturile au crescut cu cateva mii de lei. Daca facem un simplu calcul matematic, in patru ani de mandat Movila a adunat aproximativ 170.000 de euro. O suma semnificativa pe timp de criza.
Casatoria l-a imbogatit?
Si asta nu e totul. In localitatea Dorobanti, chiar pe malul lacului, intr-o priveliste de vis, Movila lucreaza de zor la o casa de aproximativ 150 de metri patrati in care spune ca a investit pana acum aproximativ doar 30.000 de euro. Deputatul iesean are totusi o explicatie pentru schimbarile semnificative din declaratia de avere. “In acesti patru ani mi-am cumparat doar un teren de 2.500 de metri patrati in comuna Miroslava. Nici nu mai stiu cat am platit pe el. In orice caz am dat putin, cateva mii de euro. Restul ce apare in plus pe declaratia de avere a fost dobandit prin casatorie, deci sunt bunuri cu care a venit sotia mea”, a explicat Movila.
“Nu este un subiect de presa”
Nici Cristina Dobre nu a simtit criza in cei patru ani de mandat. In 2008 in declaratia de avere se regaseau aproximativ 2 hectare de teren in localitatile Iasi, Barnova, Paun si Sucevita (Suceava), o casa si un apartament, un autoturism, o barca, bijuterii de 15.000 de euro, obiecte de arta de 10.000 de euro, venituri de aproape 120.000 de lei si zero datorii. Acum, declaratia de avere a suferit modificari. Cristina Dobre a mai adunat: o casa de aproape 100 de metri patrati in Iasi, valoarea bijuteriilor s-a dublat, valoarea obiectelor de arta aproape s-a triplat, iar veniturile au trecut de 135.000 de lei. Contactata de 7est, Dobre a reactionat agresiv: “Suma cu care am cumparat casa este trecuta in declaratia de avere. Nu este? Atunci se regaseste in contractul de vanzare cumparare, pe care nu am cum sa vi-l arat. In plus, acesta nu este un subiect de presa. Ce vreti? Sa va descriu cum arata bijuteriile mele sau tablourile? Ma mai trezesc maine, poimaine ca sunt jefuita in plina strada. Autoritatile statului sa-si faca treaba. Sa vina sa ma verifice. Toate bunurile achizitionate se regasesc in acel credit”, a spus Cristina Dobre. In declaratia de avere este trecut un credit de 60.000 de euro. De asemenea, Dobre a vandut si un apartament cu 3 camere in suprafata de 86 de metri patrati cu un pret extrem de mic: doar 30.000 de euro.
Si-a schimbat masina
In patru ani de mandat, deputatul Nicusor Paduraru si-a achizitionat o masina si un teren. Culmea, la pret de chilipir. In declaratia de avere, pe langa cele doua apartamente din Iasi si Onesti pe care le avea si in 2008, mai apar un teren de 1.650 de metri patrati in comuna Aroneanu si un autoturism Peugeot 508 pe care a platit 23.000 de euro. “Ca sa cumpar acel autoturism Peugeot 508 am vandut vechea masina Citroen si am mai contractat si un credit. In total, noul autoturism m-a costat aproximativ 23.000 de euro. In ceea ce priveste terenul, am platit foarte putin pe el. Cu tot cu actele notariale m-a costat aproximativ 2.000 de euro. Insa trebuie sa tinem cont ca este un teren agricol, se afla in satul Rediu Aldei si este in mijlocul campului, adica la vreo 400 de metri de strada principala. Nici macar nu am cale de acces la el. Am fost mai multe persoane care am cumparat un lot si l-am parcelat. Urma sa facem drum, gard si altele. Insa nu am mai reusit”, spune Paduraru.
Opea, vila in Copou
Si senatorul iesean Mihaela Popa a reusit sa faca achizitii in cei patru ani de mandat. Potrivit declaratiei de avere, Popa mai are in plus, fata de 2008, o casa de vacanta la Dobrovat. Dumitru Oprea, economist dibaci, si-a sporit considerabil averea fata de anul 2008. Potrivit declaratiei de avere, Oprea a adunat in patru ani de mandat 100.000 de euro, bani pe care i-a plasat in titluri de stat. Si asta nu e tot. La fel ca si Movila, Oprea lucreaza de zor la o casa de aproximativ 140 de metri patrati in Copou. Pana acum, parlamentarul spune ca a investit 30.000 de euro, insa valoarea totala a proiectului se ridica la 100.000 de euro. Chiar daca ambele case, a lui Movila si a lui Oprea, sunt aproape finalizate, niciuna nu se regaseste in declaratia de avere. Singurul deputat care nu si-a sporit averea in cei patru ani de mandat este Marius Spanu. Dar el a reusit sa mai scape de o parte din datorii.
Cuvinte cheie: parlamentari, PDL, avere, criza
Comentarii
Examen sau concurs de dosare?












































